Daniel Buda, apel către Nicușor Dan după decizia Moody’s: „România nu își permite experimente. Săptămâna viitoare trebuie să iasă fum alb de la Cotroceni!”

Eurodeputatul Daniel Buda consideră că menținerea ratingului de țară de către Moody’s este meritul direct al măsurilor asumate de Ilie Bolojan. În acest context, Buda îi cere public președintelui Nicușor Dan să urgenteze desemnarea unui premier de acțiune: „România nu își permite experimente eșuate, săptămâna viitoare trebuie să iasă fum alb de la Cotroceni”.

În opinia liderului PNL Cluj, decizia Moody’s arată că România a câștigat credibilitate prin măsurile luate de Guvernul Bolojan.

„Reducerea deficitului, revenirea la disciplina bugetară și continuarea reformelor au fost semnale importante pentru menținerea încrederii investitorilor. Pentru cei care înțeleg mai mult sau mai puțin economie, decizia agenției este un adevărat balon de oxigen pentru viața de zi cu zi a românilor”, a precizat liberalul, subliniind că o altă decizie ar fi însemnat riscul ca România să se împrumute mult mai scump.

„Iar asta s-ar fi tradus, mai devreme sau mai târziu, în costuri mai mari pentru economie, presiune pe prețuri, investiții mai puține și, în final, mai puțini bani în buzunarul fiecărui român”, spune Daniel Buda. Potrivit eurodeputatului, cel care a evitat acest scenariu a fost Ilie Bolojan.

„Sigur, miniștrii au, indiscutabil, rolul lor. Iar populația, de multe ori mai înțeleaptă decât politicienii, a scrâșnit din dinți și a suportat măsurile dificile. Dar omul care, seară de seară, ceas de ceas, a fost în prima linie, la televiziuni și la radio, explicând de ce trebuie făcut „așa și nu altfel”, a fost premierul Ilie Bolojan. Și asta în condițiile în care forțe politice dintre cele mai diverse – PSD, AUR, membri din propriul partid, dar și instituții al căror nume nu vreau să îl rostesc, din respect instituțional – au făcut tot ce au putut pentru a-l îngenunchea.

Atât de lipsiți de minte au fost unii, încât au crezut că totul este despre Bolojan. Nu era despre Bolojan. Era despre România. Despre noi toți!

„Să plece Bolojan!”, ne spunea răspicat Grindeanu aproape zilnic. Bun. Și ce s-ar fi rezolvat dacă pleca? A rămas. A înghițit insulte, amenințări cu plângeri penale, abia așteptate de unii. A dat cu pumnul în masă inclusiv în „zone internaționale” despre care nu poți vorbi public. Dar nu despre asta este vorba acum. România are nevoie de un Guvern funcțional!”, a transmis Daniel Buda.

El avertizează că responsabilitatea formării acestuia stă acum în mâinile președintelui Nicușor Dan, arătând că momentul actual impune o decizie rapidă.

„Domnule președinte, V-am votat în turul al doilea, convins fiind că sunteți cea mai bună soluție pentru România. Am și astăzi aceeași convingere. Și eu, și mulți alții. Vă înțelegem calculele matematice și politice. Dar astăzi trebuie să mutați! Trebuie să desemnați un premier care să garanteze continuarea reformelor începute de Ilie Bolojan și păstrarea direcției de responsabilitate bugetară. România nu își permite experimente eșuate într-o lume convulsionată de crize economice, politice și de securitate.

Săptămâna viitoare trebuie să iasă fum alb de la Cotroceni!”, este mesajul eurodeputatului clujean pentru Nicușor Dan.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.