Dacă Guvernul cedează, de ce n-ar primi Teritoriul?!

Ilie CĂLIAN

CALIAN N-am puterea unui hohot de rîs pe cît ar fi trebuit să-l am în aceste zile, premergătoare asumării răspunderii Guvernului pentru Legea descentralizării. Mai bine de douăzeci de ani, felurite feţe publice au cerut cu vehemenţă descentralizarea, ruperea tradiţiei – pe de-o parte fanariote, pe de alta austro-ungare – a statului supercentralizat, care, pentru a se asigura că poate percepe toate birurile posibile, nu acceptă niciun fel de autonomie locală. Unul din “marii” susţinători ai autonomiei locale fusese primarul, pînă la un anume moment, apoi prim-ministrul Emil Boc, reanimat ca primar şi, ca atare, susţinător al autonomiei locale – pînă în momentul în care trebuia să o şi aplice! Boc şi partidul său, PDL, se pregătesc să conteste la Curtea Constituţională legea, asumată de Guvern, a descentralizării.

Sînt mai multe motive pentru care o asemenea îndrzăneală ar putea fi contestată. Unul ar putea fi chiar trăznaia Guvernului. Cum, adică – Guvernul însuşi renunţă la anumite atribuţii pe care le poate folosi în baza Constituţiei?! Altfel spus: cum vine Guvernul, fără să fi fost silit?!, să renunţe la unele dintre atribuţiile sale? Ca să fie mai clar: Parlamentul reprezintă Teritoriul, Ţara, mulţimea de comune, oraşe, municipii şi consilii judeţene care ar avea dreptul constituţional să tragă de urechi Guvernul şi celelalte instituţii centrale pentru te miri ce fapte îngrădesc anumite drepturi – bla-bla-bla… Iată, însă, că nu Teritoriul spoliază Guvernul Central de anumite atribuţii absolutiste. Nu! Cel care vine cu o asemenea iniţiativă de descentralizare nu este Parlamentul, reprezentantul Teritoriului şi, ca urmare, adversarul Centrului, al Guvernului), cel care ar fi trebuit să aibă – dacă era necesar – o asemenea iniţiativă legislativă, ci Centrul, Guvernul!

Păi, nu e bine! Trebuie să fie la mijloc vreo ticăloşie! – zice “boborul” prin vocea anumitor partide. S-a mai văzut aşa ceva?! S-a mai văzut ca oareşce om sau instituţie să-şi cedeze puterea de bunăvoie şi fără vreo cumplită silire dinafară?! Deci, ar trebui să fie la mijloc vreo ticăloşie!…

Nu mă mir că anumite partide de aşa-zisă opoziţie (în realitate nu există) bat monedă – şi chiar vor reuşi să prostească anumite persoane cu ideea că “nu e bine”. Va să zică, pînă acum, toţi cei din “autorităţile locale” se plîngeau că nu au autoritate legislativă şi banii necesari pentru a-şi conduce treburile locale. Treburi locale pe care – ziceau ei – le-ar putea pune la punct mult mai bine dacă nu şi-ar băga nasul cei de la Bucureşti. Şi iată că toate – sau aproape toate – geniile locale (înţelegeţi la cine mă refer) au devenit adversarele nevoii de descentralizare pe care o cereau pînă mai ieri. Că de pe Calea Victoriei sau de la Cotroceni se puneau la cale ofensive împotriva “baronilor locali” era de înţeles: erau organizare numai atunci cînd trebuia zdrobit un adversar politic – şi, mai ales, cu ajutorul altui “baron local”, care trebuie uns în locul celui distrus.

N-am avut posibilitatea – şi nici măcar dorinţa “nestăvilită” – să citesc (pînă la ora la care scriu, deci, înaintea disputării tuturor amendamentelor) – proiectul legii descentralizării. Dar m-a frapat un fapt. E ceva de domeniul bunului simţ, uşor de judecat de orice om. Adică: Parlamentul reprezintă Teritoriul. Este normal ca Teritoriul să fie oponentul Centrului. Dacă Teritoriul vrea să smulgă o putere Centrului – este de înţeles. Dacă Centrul propune să renunţe la anumite “drepturi” ale sale, Teritoriul ar trebui să refuze?! Dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pentru renunţarea la anumite drepturi asupra Ţării, ar trebui Parlamentul – reprezentantul Ţării! – să refuze?! Sînt de acord că “Teritoriul” trebuie să fie atent ca nu cumva să fie vorba de un “măr otrăvit”, adică să analizeze mijloacele financiare de care va dispune – şi fără care întreaga descentralizare n-ar fi decît o caricatură – un imens fîs! Dar a refuza ideea ca atare, cum o face PDL, prin Boc, Blaga, Udrea, Funeriu, Flutur, Falcă şi ceilalţi (ca să nu mai vorbesc de aşa-zisa Dreaptă şi alte “forţe” politice) -, asta chiar că este o lipsă nu de profesionalism politic (că majoritatea acestor gargaragii n-au aşa ceva), ci chiar de minim bun simţ. (Este bunul simţ o moştenire genetică, de la părinţi – adică “neamul prost” – n-are vindecare -, sau depinde în totală măsură de educaţie? Ori o fi o combinaţie între ele? Adică, neam-prostul s-ar putea comporta civilizat, dacă ar fi educat?! Păi, dacă ne gîndim la anii ’80-’90, pe atunci în spaţiul public se manifesta mai puţină neam-prostie decît astăzi. O fi fost preşedintele de atunci, Ceauşescu, mai puţin neam-prost şi mai educat decît actualul preşedinte şi camarila sa, sau or fi alte explicaţii?!)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.