Cursuri gratuite de specializare în IT&C

Programul TechTalent Growth de specializare în domeniul IT&C continuă cu trei noi cursuri luna aceasta: Baze de Date – Nivel Avansat, care va începe pe 18 ianuarie, respectiv Web Design și DPO, pe 25 ianuarie.

Participarea la cursuri este gratuită, costurile fiind asigurate din Fondul Social European. Cursurile se desfășoară online și sunt susținute de formatori cu experiență. Examenele se derulează și ele online, la finalizarea cursurilor. În urma examinării, se va elibera certificarea ANC.

Programul se adresează angajaților companiilor IT, din segmentul IMM. Companiile care doresc să înscrie participanți la cursuri trebuie să aibă o cifră de afaceri sub 50 de milioane euro pe an și nu mai mult 250 de angajați. Un angajat poate participa la un singur curs, iar organizatorii încurajează participarea la cursuri și a persoanelor de peste 55 de ani. Informații suplimentare referitoare la durata fiecărui curs, agenda și curricula acestora, precum și formularul de înscriere sunt disponibile la adresa https://anis.ro/techtalentgrowth/

În doar 36 de zile de la startul cursurilor, ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) a reușit să specializeze 60 de angajați din companiile IT care s-au înscris în program. Prin intermediul proiectului, care se va încheia în iunie, ANIS vizează îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor tehnice a cel puțin 380 de specialiști IT din România, angajați în cadrul IMM-urilor din domeniul IT&C. Până în prezent, în topul solicitărilor s-au poziționat cursurile DevOps și Web Design, iar participanții au putut opta pentru unul dintre cele cinci cursuri disponibile: Programare (DevOps și Java), Baze de Date, Web design, toate la nivel avansat, și un Curs de formare Data Protection Officer (DPO).

ANIS are peste 140 de membri, atât companii mici, cât și multinaționale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din țară, care reunesc peste 41.000 de angajați și generează o cifră de afaceri de peste 3,6 miliarde de euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut