Curs de consiliere educaţională la Gherla

La sfîrşitul săptămînii trecute, timp de trei zile, la Biserica Creştină Baptistă „Vestea Bună” din municipiul Gherla s-a desfăşurat un reuşit curs de consiliere educaţională creştină, care, de fapt, este cursul nr. 6 dintr-un ciclu de activităţi derulate în oraşul transilvan în ultimii doi ani.

La acest curs de protecţie socială şi de educaţie creştină s-au înscris 15 tineri din localitate şi din Cluj-Napoca, ei urmărind cu mare interes activităţile teoretice şi practice derulate în această perioadă. Temele planificate au fost dezbătute şi analizate de specialiştii de la Institut für Christliche Leben und Ehebaretung din Lorrach (Germania), lectorii respectivi susţinînd în faţa asistenţei teme deosebit de interesante şi utile în activitatea consilierilor de educaţie creştină.

Cei prezenţi la acest curs au manifestat multă receptivitate faţă de tematica aleasă, unii dintre ei activînd deja în acest domeniu. Sufletul şi principalul organizator al cursului a fost şi de această dată Mihaela Pojar, un bun creştin, dar, mai ales, un specialist cu vastă experienţă în această muncă frumoasă şi eficientă.

Cursanţii de la Gherla au asistat la sfîrşitul săptămînii trecute şi la alte manifestări moral-religioase desfăşurate în localitate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.