Cum se va dezbate bugetul în Parlament?!

 ILIE CĂLIAN

Prim-ministrul Victor Ponta a prezentat “starea naţiunii”, adică “filosofia” bugetului pe 2013, ca parte a unei viziuni bugetare multianuale, menită să dezlege energiile de dezvoltare economică, iobagizate de concepţia păgubitoare a lui Băsescu, de austeritate excesivă, ca soluţie pentru criza economică, în aşa fel, încît, după o creştere economică de 0,7% în 2012, să se ajungă în 2013 la o creştere de 1,8% – 2%, cu investiţii de 7,8 miliarde euro, din care 2,5 miliarde euro din fonduri europene.

Aşa cum este propus, bugetul va fi aprobat de Parlament (poate cu mici rectificări), dar fără votul PDL şi al celorlalte partide din Opoziţie. De altfel, preşedintele PDL,Vasile Blaga, anunţase, dinainte de a cunoaşte proiectul de buget, că parlamentarii democrat-liberali nu-l vor vota. Nu-1 vor vota – pentru că e mult mai uşor să spună NU la orice ar propune USL. Iar motivul este simplu: chiar dacă are ( ar avea specialişti care să se poată pronunţa cu competenţă pe chestiuni punctu-ale, PDL nu are o “filozofie” de guvernare. Pur şi simplu, PDL se află în situaţia de a se salva de la destrămarea tuturor structurilor – de sus, pînă la nivel teritorial.

Mai întîi, este uşor de observat că ARD, acea înjghebare elec-torală a “dreptei”, nu mai poate funcţiona. Pe de o parte, PDL-iştii sînt, în marea lor majoritate, nemulţumiţi de faptul că au cedat cîteva locuri din Parlament acestor “tovarăşi de drum” care nu i-au ajutat cu nimic. Interesant este că în discuţie se implică, foarte virulent, celebrul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care-i numeşte pe doi dintre liderii unor formaţiuni din ARD (MR Ungureanu – Forţa Civică – şi Adrian Papahagi – Fundaţia Creştin-Democrată) “două virgule în politica romanească”. Pe de altă parte, îngîmfatul MR Ungureanu continuă să se creadă buricul “dreptei”, propunîndu-şi ca, ignorînd PDL, să coaguleze forţele de dreapta şi – atenţie! – să devină chiar candidatul acestora la preşedinţia României, fără să mai aştepte dezbaterile şi lămuririle din PDL, de la Convenţia sa Naţională din mai.

În al doilea rînd, chiar în PDL lucrurile sînt încurcate rău de tot. Pentru unii, amînarea “lămuririlor” pînă în luna mai – după eşecul din decembrie – este un termen mult prea mare. Sever Voinescu (demisionat din conducerea PDL, ca şi Cristian Preda, consideră că lucrurile trebuiau “lămurite” imediat. Argumentul său este destul de uşor de înţeles. Zice el că, de vreme ce s-au “lămurit” imediat după alegerile locale – la care şi-au propus 25% şi au realizat 23% -, era normal ca după parlamentare – la care şi-au propus 30% şi au realizat 16% – să nu mai piardă timpul cu răgazul de “lămurire” (după ce conducerea PDL a “condus partidul spre un răsunător eşec”). Pe româneşte: dacă Boc a fost schimbat după 23% şi cîştigarea de către el a primăriei Cluj-Napoca, Blaga trebuia schimbat imediat, după 16% şi după ce “a pierdut jalnic colegiul, oricum, ales pe sprînceană”. Dar cine să vină în locul lui Blaga la conducerea PDL? Foarte activa Elena Udrea a declarat că n-o interesează funcţia de preşedinte. Boc însuşi – activ în a-l contra pe Ponta la “mărunţişuri” – declară că nu-1 interesează să plece de la primăria Cluj-Napoca, de dragul clujenilor. E adevărat că la fel declarase şi după a doua sa alegere, ceea ce nu 1-a împiedicat să accepte să fie prim-ministru. Aşa că, probabil, nu s-ar lăsa mult rugat să redevină preşedintele PDL şi chiar, în 2014 să candideze la preşedinţia României. De altfel, pe această ultimă temă a şi iniţiat o polemică ridicolă. Zice Boc că ideea republicii parlamentare, adică a alegerii preşedintelui ţării de către Parlament, le-a venit celor din USL numai pentru că se tem că altfel USL n-ar cîştiga preşedinţia, pe care, evident, ar cîştiga-o PDL, adică preşedintele PDL, adică Boc.

Revin la ce spuneam în al doilea alineat. Dacă pe cei din PDL îi interesează – firesc! – soluţionarea chestiunilor interne şi, în plus, de pe acuma, preşedinţia României, dar, pe de altă parte, nu se gră-besc să-şi clarifice ierarhiile şi se macină în lupte interne, dar şi cu foştii aliaţi de la alegerile parlamentare, este evident că prezenţa lor în Parlament va fi mai degrabă decorativă, limitîndu-se la a repeta NU, fără a fi capabili să şi propună ceva util.