Cum se tratează cataracta? Cele mai noi metode de tratament

Destul de des întâlnită, cataracta duce de regulă la scăderea acuității vizuale, fiind favorizată mai ales de înaintarea în vârstă, dar și de alți factori precum diabetul sau expunerea prelungită la razele UV. Cu toate acestea, tratamentul a evoluat considerabil, astfel încât astăzi observăm metode și tehnici inovative, ce oferă rezultate excelente și șansa unei recuperări rapide și ușoare.

Intervenție chirurgicală pentru cataractă la standarde moderne

Una dintre cele mai răspândite metode de tratament pentru cataractă atunci când vine vorba de chirurgie, este facoemulsificarea. Aceasta se realizează cu ajutorul tehnologiei avansate: se folosesc ultrasunete pentru a  fragmenta lentila opacifiată.

Echipamentele moderne implicate în această operație permit incizii precise, mult mai mici, care se vindeca rapid și reduc riscul de infecții. Fiindcă fragmentarea lentilei e extrem de fină, traumele oculare provocate vor fi minime.

Chirurgia cu laser cu femtosecunde reprezintă o inovație în domeniul tratării cataractei. Tehnica se bazează pe impulsuri de înaltă precizie, pentru a face inciziilor necesare și pentru a fragmenta lentila opacă.

Printre avantajele pe care le oferă laserul cu femtosecunde, se numără: realizarea unor incizii extrem de precise, personalizate, reducerea riscurilor de complicații intraoperatorii, recuperare mai rapidă și confort sporit, precum și o predictibilitate mai mare a rezultatelor vizuale postoperatorii.

Terapia cu picături oftalmice

Atunci când afecțiunea e într-un stadiu incipient, picăturile oftalmice pot ajuta. Acestea sunt și în prezent cercetate pentru potențialul lor de a încetini progresia opacifierii lentilei, dar încă nu pot înlocui intervenția chirurgicală. Oferă totuși speranțe pentru tratamente viitoare mai puțin invazive.

Se poate spune că da, tratamentul cataractei a evoluat semnificativ și că le putem oferi pacienților soluții eficiente și sigure pentru recăpătarea vederii. Metodele moderne sunt cele care asigură rezultate excelente și recuperare rapidă. Chiar dacă suplimentele antioxidante și dietele sănătoase pot preveni evoluția cataractei, intervenția chirurgicală rămâne singura opțiune permanentă. Consultarea unui specialist e esențială pentru a alege o metodă de tratament potrivită, adaptată  stării de sănătate și nevoilor fiecărui pacient.

Fii preventiv: mergi periodic la consultații oftalmologice, renunță la fumat, gestionează stresul și problemele de sănătate cu care te confrunți și păstrează o dietă sănătoasă pe bază de fructe și legume, pentru a-ți asigura vitaminele și substanțele nutritive necesare. Inclusiv o pereche de ochelari de soare te poate ajuta în prevenția cataractei, pentru că lumina UV a soarelui contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut