Cum se circulă pe 21 Decembrie

Veste bună pentru clujeni – Bulevardul 21 Decembrie a fost redat circulației auto integral, însă cu câteva restricții.

„Pe Bulevardul 21 Decembrie, așa cum a promis, constructorul a oferit un cadou clujenilor. Dacă termenul de finalizare a carosabilului și a trotuarului este sfârșitul lui aprilie 2022, acum putem circula pe întregul trosnon al bulevardului cu câteva restricții, în zona Prefecturii și Pieței Unirii unde se lucrează la trotuare și temporar banda de circulație este cu acces restrâns. În decembrie, din 17 decembrie va fi eliberat și acest tronson și se va reveni doar în partea a doua lunii ianuarie, când se va mai lucra la trotuare. În rest, lucrarea este făcută și diminuează puțin din disconfortul pe care clujenii îl au în trafic prin faptul că o arie foarte bună este redată criculației. Aici a fost efortul constructorului de a încheia anul cu lucrările la carosabil finalizate astfel încât primăvara anului viitor să aducă întreaga lucrare terminată”, a declarat primarul Emil Boc, în deschiderea ședinței de Consiliu local de luni.

În primăvara acestui an, Primăria Cluj-Napoca a demarat lucrările în cadrul obiectivului de investiții „Lucrări de modernizare B-dul 21 Decembrie 1989 : realizare benzi dedicate transportului public în comun-etapa 1 (inclusiv lucrări de infrastructură, amenajarea spațiului public, semaforizare, iluminat public și mobilier urban”.

Cele 4 tronsoane supuse procesului de modernizare alcătuiesc B-dul 21 Decembrie 1989 (între Piața Unirii și Biserica Sfântul Petru/ strada Buftea) și strada David Ferenc (între B-dul. 21 Decembrie 1989 și strada Brassai Samuel).

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut