Cum își petrec iarna agricultorii din Dej

Am putea crede că în aceste zile agricultorii se odihnesc, nu au nici o treabă. Împresie total falsă. Cine cunoaşte realităţile acestui sector al economiei ştie foarte bine că cei care muncesc în acest domeniu au treabă tot timpul. Chiar şi în această perioadă a iernii.

Nu este altfel nici pe terenurile agricole ce aparţin societății „Agromec” Dej. Angajaţii firmei au noroc de o iarnă veritabilă, în care nu lipseşte zăpada, astfel că cerealele păioase semănate toamna trecută sunt protejate de stratul de omăt. De câţiva ani unitatea a obţinut producţii bune la aceste culturi şi doreşte ca şi la porumb rezultatele să fie la fel de bune. Ferma de la marginea municipiului Dej are avantajul că dispune şi de un sector zootehnic, de unde sunt transportate pe câmp însemnate cantităţi de îngrăşăminte naturale. Având în vedere că în ultimul an îngrăşămintele chimice s-au scumpit (și încă cum!), fertilizarea culturilor se face cu gunoi de grajd, procedeu aplicat pe zeci de hectare ale ”Agromec”, unde, în aprilie, va fi semănat porumb furaj şi porumb boabe, pe o suprfaţă de 100 hectare. Furajele sunt necesare pentru cele 250 de bovine ale fermei, iar unitatea nu a ajuns niciodată în situaţia de a cumpăra furaje din altă parte, producția proprie fiind suficientă. Împrăştierea gunoiului de grajd se desfăşoară mecanic, „Agromec” Dej dispunând şi de un parc de utilaje agricole şi tractoare, care sunt reparate în atelierele mecanice proprii, unde se fac reparații și pentru alte utilaje agricole din zona Dejului.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut