Cultura şi arta armeană din Gherla – apreciate la Bucureşti

La sfîrşitul săptămînii trecute a avut loc, la Bucureşti, Congresul Uniunii Armenilor din România, la care şi municipiul Gherla a fost reprezentat de ing. Ioan Esztegár, preşedintele filialei Transilvania Nord. Cu acest prilej au fost analizate şi dezbătute activităţile desfăşurate de filialele din ţară ale Uniunii Armenilor din România, printre care se află şi cea din Gherla – vechi şi puternic centru al culturii şi spiritualităţii armeneşti din ţara noastră. Nu întîmplător, în materialul prezentat cu această ocazie de preşedintele UAR, Varujan Vosganian, au fost subliniate şi cîteva din succesele filialei Transilvania Nord. Să amintim aici nenumăratele manifestări cultural-religioase organizate în perioada analizei, între care se distinge marea sărbătoare a comunităţii gherlene, „Sfîntul Grigore Luminătorul”, unde şi în acest an au fost prezenţi peste 300 de oaspeţi din toată lumea, chiar şi din Canada! La fel, Ansamblul de dansuri „Hayakaghak” condus de Erika Esztegár este cunoscut în toată ţara prin succesele obţinute la diferite concursuri şi festivaluri interetnice (Mediaş, Bistriţa, Sighişoara, Galaţi, Bucureşti etc). Avem în vedere aici şi lansările de cărţi şi expoziţiile de arte plastice organizate periodic la clubul armenilor de pe strada Ştefan Cel Mare din municipiul Gherla. Sînt acţiuni de mare importanţă în viaţa culturală a oraşului. Cetăţenii Gherlii s-au obişnuit cu aceste programe artistice, onorate mereu de un public avizat şi generos. Toate aceste iniţiative au fost apreciate şi de participanţii la Congresul UAR de la Bucureşti, unde a luat cuvîntul şi domnul Ara Echigian (originar din România), preşedintele Organizaţiei RAFFI din Los Angeles. RAFFI este singura organizaţie din lume a armenilor de origine română în Diaspora şi are o activitate umanitară intensă în slujba sprijinirii comunităţilor armeneşti din toată lumea.

În cadrul Congresului UAR, în funcţia de preşedinte a fost reales Varujan Vosganian, iar preşedintele filialei Transilvania Nord a rămas domnul inginer Ioan Esztegár din Gherla, care îndeplineşte această funcţie începînd cu anul 1991.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.