Cultura îngrijirii ca o cale a păcii

În pragul noului an, Sfântul Părinte Francisc transmite lumii un mesaj de pace, cu prilejul celei de-a 54-a Zile Mondiale a Păcii în Biserica Catolică, 1 ianuarie 2021.

Ziua Mondială a Păcii a fost instituită în 1967, de Sfântul Papă Paul al VI-lea (1897-1978), cu scopul de a invita conducătorii popoarelor și oamenii de bunăvoință să se roage pentru pace, să reflecteze împreună la marele dar al păcii.

Tema Zilei Mondiale a Păcii din 2021 este „Cultura îngrijirii ca o cale a păcii”. Pontiful roman își propune să atragă atenția asupra „purtării de grijă”, în acest timp „marcat de marea criză sanitară de Covid-19”. Se gândește, „înainte de toate, la cei care au pierdut pe cineva din familie sau o persoană dragă, dar și la cei care au rămas fără loc de muncă. Un gând special se îndreaptă spre medici, asistenții medicali, farmaciști, cercetători, voluntari, capelani și spre personalul din spitale și centre sanitare, care s-au dedicat până acolo încât unii dintre ei au murit în tentativa de a fi alături de bolnavi”. „Aducând omagiu acestor persoane – scrie Papa -, reînnoiesc apelul către responsabilii politici și către sectorul privat pentru ca să adopte măsurile adecvate să garanteze accesul la vaccinurile împotriva Covid-19 și la tehnologiile esențiale necesare pentru a asista bolnavii și pe toți cei care sunt mai săraci și mai fragili”.

Îndemnul la o „cultură a îngrijirii ca o cale a păcii” vine odată cu constatarea, cu durere, că „alături de numeroase mărturii de caritate și solidaritate, din păcate iau elan nou diferite forme de naționalism, rasism, xenofobie și chiar războaie și conflicte care seamănă moarte și distrugere”. De aceea – subliniază Papa Francisc -, tema acestui mesaj: „cultura îngrijirii pentru a înfrânge cultura indiferenței, a rebutului și a ciocnirii”.

Grija, arată Papa Francisc, izvorăște din zorii Creației. Dumnezeu „l-a făcut pe Adam stăpân și păzitor al întregii creații”. Însuși Dumnezeu Creator este „model al îngrijirii”, este „Acela care se îngrijește de creaturile sale, îndeosebi de Adam, de Eva și de fiii lor”.

Un capitol din mesaj este dedicat îngrijirii așa cum se reflectă „în activitatea lui Isus”. Sfântul Părinte reamintește fragmentul evanghelic cu Isus în sinagoga din Nazaret, unde „s-a manifestat ca Acela pe care Domnul l-a consacrat și «l-a trimis să ducă săracilor vestea cea bună, să proclame celor captivi eliberarea și celor orbi, recăpătarea vederii, să redea libertatea celor asupriți» (Lc 4,18). În compasiunea sa, „Cristos se apropie de bolnavi în trup și în spirit și îi vindecă; îi iartă pe păcătoși și le dăruiește o viață nouă. Isus este Bunul Păstor care se îngrijește de oi; este Bunul Samaritean care se apleacă asupra omului rănit, tratează rănile sale și se îngrijește de el. La apogeul misiunii sale, Isus pecetluiește îngrijirea sa față de noi oferindu-se pe cruce și eliberându-ne astfel de sclavia păcatului și a morții. Astfel, cu dăruirea vieții sale și cu jertfa sa, El ne-a deschis calea iubirii și spune fiecăruia: «Urmează-mă. Fă și tu așa»” (cf. Lc 10,37).

Exemplul Mântuitorului este urmat în Biserica primară, „faptele de milostenie sufletească și trupească sunt nucleul slujirii de caritate” a acestei Biserici în care cei dintâi creștini „practicau împărtășirea, pentru ca nimeni dintre ei să nu fie nevoiaș și se străduiau să facă din comunitate o casă primitoare, deschisă oricărei situații umane, dispusă să se îngrijească de cei mai fragili”. După ce a depășit persecuțiile din primele secole, Biserica a profitat de libertate pentru a inspira societatea și cultura sa. Astfel, „au fost înființate numeroase institute în sprijinul omenirii suferinde: spitale, adăposturi pentru cei săraci, orfelinate și spații pentru copii găsiți, azile etc”. Perpetuând deprinderea dintru începuturi a „Diakoniei” (slujirii), s-a consolidat în timp doctrina socială a Bisericii, „ca bază a culturii îngrijirii”.

În mesaj sunt enumerate principii ale acestei doctrine care, puse în practică, spune Sfântul Părinte că,  oferi o „busolă”, pentru „a tipări o rută comună procesului de globalizare, o rută cu adevărat umană”. Mai întâi, grija față de persoană, promovarea demnității persoanei și a drepturilor ei, „pentru că persoana înseamnă mereu relație, nu individualism, afirmă includerea și nu excluderea, demnitatea unică și inviolabilă și nu exploatarea”. Papa vorbește apoi despre grija față de „bunul comun”, de modalități prin care societatea se poate pune în slujba bunului comun, ținând mereu cont „de efectele asupra întregii familii umane, cântărind consecințele pentru momentul prezent și pentru generațiile viitoare. Cât de adevărat și actual este acest lucru ni-l arată pandemia de Covid-19, în fața căreia ne-am dat seama că ne aflăm în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, însă în același timp importanți și necesari, toți chemați să rămânem împreună, pentru că nimeni nu se salvează singur și niciun stat național izolat nu poate asigura bunul comun al propriei populații”. Mai sunt menționate: îngrijirea prin solidaritatea care „exprimă concret iubirea față de celălalt”, precum și îngrijirea și protejarea creației, subiect dezvoltat pe larg în Enciclica Laudato, și despre „o îngrijire eficace a pământului, casa noastră comună, și a săracilor”.

Principiile amintite nu se aplică de la sine, ci există nevoia de „a educa la cultura îngrijirii”, o educație care „se naște în familie, nucleu natural și fundamental al societății, unde se învață să se trăiască în relație și în respect reciproc”. În colaborare cu familia, un rol important îl are școala și universitatea. Totodată, „religiile în general, și liderii religioși în particular, pot desfășura un rol de neînlocuit în a transmite credincioșilor și societății valorile solidarității, respectării diferențelor, primirii și îngrijirii fraților mai fragili”.

Sfântul Părinte afirmă în ultima parte a mesajului: „Nu există pace fără cultura îngrijirii”. „În acest timp în care barca omenirii, zguduită de furtuna crizei, înaintează cu greutate căutând un orizont mai calm și senin, cârma demnității persoanei umane și «busola» principiilor sociale fundamentale ne pot permite să navigăm cu o rută sigură și comună”.

Pe drumul realizării păcii, creștinii sunt chemați să-și țină privirea îndreptată spre Preasfânta Fecioară Maria, „Steaua mării și Maica speranței”, astfel ca „toți împreună să colaborăm pentru a înainta spre un nou orizont de iubire și de pace, de fraternitate și solidaritate, de sprijin reciproc și primire reciprocă”.

Mesajul se încheie cu invitația la o angajare concretă, în fiecare zi, pentru „a forma o comunitate compusă din frați care se primesc reciproc, îngrijindu-se unii de alții”.

V.S.