Cultul ghiocelului

Cu numele ei cam sofisticat, Galanthus nivalis, adică ghiocelul obişnuit, ce înseamnă „floare albă ca laptele”, drăgălaşa floricică cu aspect atît de unic şi de specific înfloreşte din ianuarie, dar în condiţii favorabile continuă să înflorească, an de an, pînă în martie. Există azi peste o sută de specii cunoscute.

Originară din Europa şi Asia, răsărind din pămîntul înzăpezit, cînd iarna acceptă să se lase gonită, planta răsare de multe ori chiar înainte de topirea zăpezii. Legenda spune că este prima floare de pe Pămînt. Creştinismul asociază această floare cu smerenia şi cu prietenia. Englezii o consideră a fi mereu un simbol al inocenţei copilăreşti. Încă din 1983, Roger Duvoisin, în cartea sa ilustrată cu plante, a sugerat că planta misterioasă, care apare în Odiseea lui Homer, în care zeul Mercur îi dă lui Ulise “o iarbă” numită moly, de fapt este un ghiocel, care l-a şi protejat pe Ulise de otrăvurile vrăjitoarei Circe.

Cercetările asupra ghiocelului arată că această floare măruntă poate contribui la tratarea Bolii Alzheimer şi a unor forme de demenţă, datorită galantaminei, o substanţă pe care oamenii de ştiinţă încă o analizează, pentru a-i descoperi în totalitate potenţialul curativ. Bulbii ghioceilor sînt însă otrăvitori, motiv pentru care niciun rozător nu se încumetă să-i mănînce, iar dacă o persoană este curioasă să guste din aceştia, riscă să se intoxice, deoarece substanţele pe care le conţin sînt otrăvitoare chiar şi pentru om.

Cînd vezi însă primii ghiocei, simţi parcă bucuria reînvierii naturii, chiar dacă pînă la apariţia celorlalte plante din grădină mai trebuie să treacă o perioadă de timp. A dărui cu eleganţă un buchet de ghiocei şi a sti să-l primeşti cu jovialitatea feminină cuvenită sînt semne sigure că ai acceptat sosirea primăverii, cu toate posibilele ei mîngîieri aditive, atît de suave şi de plăcute sufletului omenesc.

Dr. Liana Monica Deac