Cui folosesc atacurile împotriva lui Oprea?

Ilie Călian

Îmi este foarte greu să înţeleg ce se întîmplă cu adevărat în viaţa politică actuală – deopotrivă la Putere şi la Opoziţie. În legătură cu Puterea, adică partidele din Coaliţia de guvernare condusă de PSD, încă nu mi-e clar cum se va repoziţiona PSD, cu noua sa conducere, nu doar în încheierea actualului ciclu de guvernare (unde se pare că nu vor fi modificări de program, iar Victor Ponta va fi susţinut fără rezerve), ci şi, sau mai ales, cu strategia pentru viitoarele alegeri locale şi parlamentare. Presupun că, în realitate, nu vor avea loc schimbări majore. În legătură cu Opoziţia – aici lucrurile sînt mult mai complicate.

Mai întîi, eterna UDMR pare să fie cam pe dinafară, cum n-a mai fost: nimeni nu-i mai acordă importanţă. Apoi, a apărut un nou partid – Mişcarea Populară – îi zic nou nu doar pentru că şi-a schimbat numele, din PMP în MP, ci pentru că s-a vorbit despre un congres extraordinar de constituire a MP, cu Traian Băsescu în frunte, adică nu o simplă rebotezare a aceleiaşi ciorbe. Iar Traian Băsescu este hotărît să se declare purtătorul de drapel al popularilor români – spaţiu doctrinar unde se mai înghesuie “noul” PNL şi UDMR.

Cum alte partiduleţe încă nu contează, mă opresc acum la “noul” PNL, vedeta marelui spectacol politic de după ruperea USL. Ei, bine, despre acesta şi liderul său Klaus Iohannis este cel mai greu să faci afirmaţii cu un suficient de mare grad de certitudine. Pînă la congresul de veritabilă fuziune, fostul PDL şi fostul PNL vorbesc pe două voci – mai prudentă, a lui Vasile Blaga, şi mai strident agresivă, a Alinei Gorghiu. Aceasta din urmă s-a specializat în a cere demisia – indiferent cui şi indiferent dacă se justifică ori dacă va fi luată în serios. Se pare că între cele două “aripi” ale “noului” PNL se menţin diferenţe – cum să le zic mai “elegant”, ca să evit expresia “pentru ciolan” – evidente şi în faptul că, la ultimul congres al popularilor europeni, fosta pedelistă Anca Boagiu a pierdut postul de vicepreşedinte, din cauza insuficientului sprijin, se zice, al colegilor foşti liberali. Sau în faptul că vreo 14 filiale din teritoriu au fost urecheate “la centru”, pentru certuri sau neperformanţă. Mai mult, se pare că, dacă există diferenţe între “agendele” fostelor partide, Iohannis are şi el o altă agendă. Ceea ce mă frapează, în ultima săptămînă, este derutanta atitudine a noului PNL şi a lui Iohannis faţă de vicepremierul Gabriel Oprea, preşedintele UNPR, cel care a dat atîta bătaie de cap, la un moment dat, conducerii PSD, Coaliţiei şi Guvernului, lui Ponta însuşi. Toată lumea politică, presa şi cei interesaţi speculau pe seama jocului dublu pe care-l făcea generalul Oprea, cu dubla şi egala loialitate şi faţă de premier, şi faţă de preşedinte, în numele aşa-zisului “interes naţional”. (E o aberaţie să spui că loialitatea faţă de o persoană sau alta este identică cu loialitatea faţă de un principiu!) Mai mult, se afirma chiar că, dacă
“interesul naţional” i-ar cere, Gabriel Oprea ar putea înclina balanţa voturilor în Parlament în favoarea “noului” PNL, cu şanse mari de schimbare a Guvernului. Nu s-a întîmplat chiar aşa, însă nu este de ignorat efectul “picăturii chinezeşti” – dacă nu direct asupra unor parlamentari ai UNPR, atunci asupra electoratului său, dar şi al celui al “noului” PNL. Primul, evident, se solidarizează cu Oprea şi UNPR. Al doilea, dimpotrivă, a început să-l duşmănească. Aşadar, şansa “noului” PNL de a-l mai folosi, cumva, pe Oprea a dispărut.

E adevărat, după căderea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului (fără voturile UNPR, la care năzuiau unii noi liberali) conducerea partidului a hotărît să suspende orice negocieri cu UNPR. Dar, atunci, cum să speri, ca Ludovic Orban (într-un recent interviu) că, “Dacă Oprea dispare din peisaj, apar posibilităţi noi de evoluţie şi oportunităţi pe care un partid politic le-ar putea fructifica”? Dimpotrivă! Mai ales că s-ar putea ca, tocmai pentru UNPR să apară noi “oportunităţi”. Mă gîndesc la faptul că o parte dintre cei credincioşi Partidului România Mare, rămas fără vechiul lider Corneliu Vădim Tudor ar putea să se îndrepte către UNPR. Dacă nu cumva chiar reorganizatul partid să se alieze sau, într-o altă perspectivă, chiar să fuzioneze cu UNPR – în felul acesta Coaliţia condusă de PSD urmînd să se fortifice. În ce-1 priveşte pe Iohannis, încăpăţînarea acestuia de a se alătura – în afara prerogativelor constituţionale – corpului celor care-i cer demisia ba lui Ponta, ba, acum, lui Oprea nu este de spus altceva decît că Iohannis poartă o căciulă mult prea mare, care-i cade peste ochii politici, pe care presupunem că ar trebui să-i aibă.