Cu zgardă şi laţ

RADU VIDA

Sărbătorile de iarnă din SUA s-ar putea să aducă sub brazii corpului diplomatic rusesc acreditat în această ţară o mulţime de gadget-uri, printre care şi cele enumerate în titlul editorialului de astăzi. Câte o zgardă cu ţepi şi un laţ scurt pentru fiecare ambasador sau consul care vrea să călătorească mai departe de 40 de kilometri de reşedinţa sa.

Ca de aici la Gherla!

Cum şi ruşii şi americanii sunt obişnuiţi cu spaţii de mare respiraţie, se pare că gâlceava devine una dintre cele mai hazlii din ultima vreme. Spun asta pentru că, de ceva vreme, omenirea se luptă să obţină libera circulaţie în toate ţările de pe tot mapamondul. Tot muritorul, de la boschetar la preşedinte, de la om de afaceri, la fetiţe din top-ul model de cartier se plimbă pe unde îi taie şi chiar unde nu le taie. Sigur, mai există vize, mai există zone de conflict, mai există tot felul de ambiţii individuale sau colective care limitează, în unele zone ale globului, accesul nestingherit. Ideea americanilor, însă, este o găselniţă luată de la cele mai întunecate moduri de gândire ale Evului Mediu. Şi, sincer, cred că părinţii primei lor constituţii se învârt acolo, pe veşnicele plaiuri ale vânătorii, pe unde sunt înmormântaţi. Asta dacă vestea cea mare ajunge până la ei. Camera reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii a aprobat deja proiectul de lege: „Vă rog să-mi permiteţi să mă duc la amanta mea, care-i la 40,1 km. de reşedinţa ambasadei. Da’ să nu mă spuneţi lu’ daragii tavarişci Putin”.

De ce  au făcut asta?

Răspunsul este simplu şi, cu toate că mutrele subţiri de la acest apendice al  Congresului n-au suflat o vorbă, se poate presupune că tot americanul se teme ca diplomaţii ruşi să nu spioneze, să nu vadă, să nu audă şi, mai ales, să nu transmită mai departe. Măsura ar putea fi corectă dacă n-am trăi în secolul XXI. Şi dacă diplomaţii ar mai avea în sarcină spionajul. Există, sunt convins, metode mult mai subtile de a obţine informaţii decât să-l pui pe bătrânul ambasador să tragă cu urechea pe la uşile amantlâcurilor mai marilor zilei. După cum nici şoferul sau bucătarul unei misiuni diplomatice nu mai e ofiţer sub acoperire. Una e să faci rântaşul pentru membrii legaţiei şi cu totul altceva să te găsească poliţistul de noapte, Dick, cu polonicul în holul CIA. Preşedintele Camerei inferioare, dl. Paul Ryan (Speaker of Representatives, cică) a anunţat cu mândrie că proiectul a fost votat. De către toţi reprezentaţii statelor din SUA. Important nu este că şi ruşii au anunţat contramăsuri, în cazul în care şi Senatul SUA va adopta legea. Şi, desigur, noul preşedinte american va semna documentul.  Mai important mi se pare că şi orbul… vede: americanii forţează nota.

40 de kilometri!?

E ca o rupere a relaţiilor diplomatice. Te purec, te accept, vii, te bagi în cuşcă şi nu mişti. Sau mişti, dacă îţi dau liber sau şoptesc: aport! (în traducere liberă, te fac dublu!). Poate că sunt „vechi”, vorba lu’ Caragiale, dar tot trebuie să spun: mizeria asta s-ar putea să nu conteze sau să aibă consecinţe dintre cele mai nedorite. Oricum, ceva nu e în ordine în lumea oamenilor.

Ham, ham!