CU VOIEVODUL GELU

Scriitoare bine cunoscută, poeta şi prozatoarea Doina Cetea şi-a revăzut de curînd nuvela mai veche, de inspiraţie istorică, intitulată Vremea lui Gelu (2003), cu titlul schimbat de data aceasta: Voievodul Gelu. O poveste. Cartea a fost tipărită spre finele anului 2014 la editurile clujene reunite Eikon şi Şcoala Ardeleană, în condiţii grafice excelente, începînd cu calitatea hîrtiei, continuînd cu ingenioasele coperte care conţin reproducerile impunătoarei statui Voievodul Gelu, în viziunea sculptorului Pavel Mercea (coperta 1) şi a Hărţii Transilvaniei, preluată din Gesta Hungarorum, cunoscuta cronică scrisă de Notarul Anonymus în secolul 12 (coperta 4).

Adolescentul Ionuţ este un împătimit cititor de cărţi, îndeosebi cărţi de istorie, între care se află cronica scrisă de Anonymus. Îl preocupă aşadar istoria vlahilor din vestul Transilvaniei, luptele şi înfrîngerile lor, soarta lor sub ocupaţia hoardelor năvălitoare, aşezate în Cîmpia României, apoi extinzîndu-şi aria geografică de dominare în răsărit, unde se află ţara de peste păduri, Terra Ultrasilvana. Aflat la pescuit, împreună cu cîţiva prieteni de vîrsta lui, Ionuţ adoarme în iarba deasă, timp de aproximativ două ore, privind undiţa liniştită, al cărei cîrlig cu momeală se află scufundat în apă. Cunoştinţele acumulate din lecturile recente au făcut să vibreze fantezia băiatului şi să se aşeze într-un frumos vis, vecin cu realitatea imaginată de vrednicul cititor. Ionuţ devine astfel cronicarul propriului vis, cu rădăcini înfipte în trecutul poporului român. În visul lui se numeşte tot Ionuţ, dar şi Ionucu, dezmierdări de la prenumele Ioan, însă devine fiul Voievodului Gelu, contemporanul celorlalţi doi voievozi din vest, Glad şi Menumorut. Faptul că oştenii conduşi de Tuhutum pradă sate vlahe şi ucid săteni îl determină pe Gelu să trimită familia – soţia Ana, fiul Ioan, Sabina, mama voievodului – din cetatea Almaşului, la cetatea Mănăştiur, numită şi Calvaria, apoi, pentru mai multă siguranţă, la cetatea Căpuş.

Familia voievodului se află sub permanenta pază a unor oşteni de nădejde, precum Simeon, Mulea, Săran ş.a. Ei realizează că iscoade trimise de Tuhutum urmăresc viaţa locuitorilor din cetatea Căpuş, de aceea supraveghează cu mai multă exigenţă împrejurimile, dar şi escapadele lui Ionuţ, împreună cu prietenii lui, Petru, Pavel, Vasile surdul. Aceştia descoperă un tunel secret, pe unde locuitorii cetăţii ar putea fugi la nevoie. Prin tunel a ieşit din cetate Ionuţ, cînd a fost găsit şi luat prizonier de un invadator. Acum, acest foarte tînăr vlah este supravegheat de Horca, fiul lui Tuhutum, este supus unor încercări primejdioase, însă nefinalizate, pentru că el a devenit motiv de ameninţare pentru tatăl lui, Voievodul Gelu.

Rămas în cetatea Calvaria, voievodul coordonează pregătirile pentru confruntarea cu oştenii veneticilor, conduşi de Tuhutum, supusul cotropitorului Arpad. Cu toate că află despre existenţa unei disproporţii evidente între cele două armate, în favoarea invadatorilor asiatici, voievodul se avîntă în luptă în fruntea pîlcului de călăreţi vlahi, pentru apărarea voievodatului lăsat de tatăl său, Iulius Blacus, dar şi pentru salvarea fiului Ioan din mîinile răpitorilor. Izbuteşte să-l urce pe cal, însă, întocmai ca în realitate, tatăl este ucis de săgeată străină.

Toată această poveste, scrisă la persoana întîi, se află încadrată de două texte scrise tot la persoana întîi de elevul contemporan nouă, Ionuţ, cum acelaşi a devenit cronicarul evenimentelor născocite şi trăite în vis, povestite apoi prietenilor cu care se află pe malul rîului Căpuş la pescuit. În acest fel, povestea visată şi narată de adolescent se încadrază în categoria onirică a literaturii beletristice.

Pentru scrierea acestei nuvele, ori microroman, Doina Cetea s-a documentat cu folos, pornind de la Cronica lui Anonymus şi ajungînd la texte valoroase – din care a reprodus scurte fragmente în finalul cărţii, alături de cele traduse din latină, scrise de Notarul Anonymus – semnate de importanţii istorici contemporani Ioan-Aurel Pop şi Tudor Sălăgeanu. Pe această „osatură” a lucrat intens şi cu folos fantezia autoarei. Documentarea scriitoarei s-a extins de la dovezi scrise la descrierea cetăţii Calvaria, cu relevarea deschizăturilor din zidul de apărare, numite creneluri, care permit oştenilor să tragă cu arma, ferindu-i de glonţul năvălitorilor. Totodată, autoarea, prin felurite preocupări ale bunicii Sabina, aminteşte de plante folosite pentru însănătoşire, cu rol de doftorii preparate acasă, mai descrie apoi moara zdrobitoare pentru măcinat mei şi grîu, dar şi piua, tăbăcăria, tîmplăria aflate în cetate.

Cititorul acestei nuvele ori microroman, mai degrabă, află că personajele vîrstnice vorbesc despre fiinţe închipuite de fantezia populară, precum Baba Cloanţa, trăitoare în pădurile din zonă, despre Fata Fîntînii, aflată chiar în adîncurile fîntînii din incinta cetăţii. Ionuţ se entuziasmează cînd zăreşte de la fereastra camerei lanurile de grîu şi mei, „unduitoarele valuri verzi ale cîmpiei”, topilele – gropi umplute cu apă, în care se topeşte cînepa -, cariera de piatră, malul din care se extrage lutul galben.

Fantezia statornicită pe o bogată documentare a lucrat cu iscusinţă, încît scriitoarea oferă acum cititorilor adolescenţi, precum şi maturilor, o carte de referinţă, una dintre cele mai importante cărţi de inspiraţie istorică, scrisă în ultimii ani la noi, motiv să aşeze numele prozatoarei Doina Cetea, de data aceasta, alături de numele lui Dumitru Almaş şi Alexandru Mitru.

Mircea Ioan CASIMCEA