Cu gândul la viitorul Bisericii

Nu este nevoie de o mare analiză a felului în care omul vremurilor noastre își trăiește viața pentru a-ți da seama că acesta este din ce în ce mai secularizat și lipsit de înalte preocupări spirituale. Și, în special, tineretul „crește fără îngrijirea cuvenită, ca și copacii sălbatici, pe care nimeni nu-i plantează, nu-i udă, nu-i altoiește și nu-i face să crească drepți. Moravurile și obiceiurile sălbatice și nestăpânite cuceresc lumea, orașele mari și mici; toate casele și pe toți oamenii ale căror trupuri și suflete se irosesc într-o totală zăpăceală”.

În fața acestei situații, chiar dacă sunt și excepții pozitive, episcopul este chemat  să acționeze. Fiind conștient că tinerii aceștia, cuminți sau zvăpăiați, constituie Biserica de mâine, se va ocupa de ei. „A educa tineretul cu  prevedere, spune Jan Amos Comenius, înseamnă a îngriji dinainte ca sufletele lor să fie ferite de stricăciunile lumii și ca semințele împlântate în ei să ajungă să încolțească fericit, prin neîncetate îndemnuri și exemple, apoi ca mințile să fie pătrunse de cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu și a feluritelor sale  zămisliri și astfel să se obișnuiască să vadă lumea prin lumina lui Dumnezeu, să iubească și să cinstească pe Părintele luminilor, mai presus  de orice”.

De fapt încă Înțeleptul Solomon ne îndeamnă: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 21,6). În virtutea acestei convingeri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe au pus în lucrare proiectele „Hristos împărtășit copiilor”, „Alege școala” și multe alte programe educative, dacă e să ne gândim la competițiile  dintre tineri pe diverse teme religioase, la taberele pentru tineret, la grija față de „Liga tinerilor ortodocși”, față de „Asociația tinerilor studenți ortodocși”, la organizarea orei de religie în școlile publice, la sediile confesionale, la centrele catehetice și la multe altele.

Trebuie să recunoaștem însă că o implicare și mai mare ar fi necesară. Astfel, un procent mare de tineri botezați rămân pe dinafară, și rezultatul nu poate fi unul pozitiv. Întrebându-se retoric același autor clasic își dă și răspunsul: „Ce sunt cei bogați fără înțelepciune, decât niște porci îngrășați cu tărâțe? Și ce sunt cei săraci fără înțelegerea lucrurilor, decât niște măgăruși condamnați să ducă poveri? Ce este cel frumos care n-a învățat nimic, decât un papagal împodobit cu pene, sau după cum a mai spus cineva – o sabie de plumb într-o teacă de aur?”  

Dacă la începutul secolului XX Octavian Goga, cu sufletul plin de amărăciune își punea întrebarea: „care-i educația religioasă a inteligenței românești ce-i formează pe tineri?”, cu atât mai mult trebuie s-o facem noi acum: „Și acum, iartă-mă și nu te supăra pe mine, dacă fără a-ți cere un răspuns stau și mă întreb, care-i credința dumeatale, mult lăudat intelectual al nației mele? Când ai pornit de acolo, din căsuța de la țară, și te-ai dus la școală mai ziceai «Tatăl nostru», seara, și visai cu iele și pricolici. Duceai în suflet moștenirea din bătrâni: o candelă care licărea în taină și-ți lumina drumul. Dar s-a risipit moștenirea asta. S-a spulberat zi de zi și s-a fărâmițat în calea ta. Și fără să vreau, îmi vine în minte o problemă atât de mare și atât de nebăgată în seamă a vremii noastre frământată de patimi mici: educația religioasă a cărturimii noastre. Nu găsiți că ar trebui făcut ceva pentru a ne salva tineretul, dându-i dascăli luminați, cari în școlile secundare să-l învețe credința lui Dumnezeu, și preoți cu guri de aur cari să cuvinteze acolo în centrele studențimii noastre universitare? Fiindcă, așa cum suntem astăzi, noi nu știm ce vrem și nu știm unde mergem …”

Omul ca să devină „om” trebuie format, trebuie format duhovnicește educat civic. Pentru că „lucrurile pe care copiii mici și mari încep să le miște, să le vadă, să le audă, să vorbească despre ele și să le facă, constituie temelia pentru tot ceea ce urmează în întreaga viață”.

Pe tinerii noștri nu-i putem scoate din lumea postmodernă în care trăim, ci trebuie să-i învățăm să fie selectivi. Așa-i educa Sfântul Vasile cel Mare pe tineri, să fie ca albina care culege doar ce-i bun din flori: „Acelea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așează, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere”.

Orice generație se configurează în jurul unui ideal. Generațiile trecute au fost animate de câte un ideal. În vremurile acestea în care tranziția parcă nu se mai termină, ne punem întrebarea dacă tinerele generații mai au un ideal? Dacă nu-l pot desluși, ci orbecăiesc prin ceață, cine li-l poate arăta? Firesc ar fi ca noi. Dar noi îl știm? Nu mă refer la idealul ultim, care-i mântuirea, ci la idealul terestru al tinerelor generații. Generații cărora nu li se poate oferi loc de muncă și se risipesc pe toate meridianele globului. Din fericire, și în diaspora avem vlădici și preoți care să se ocupe de tineri.

În ceea ce privește formarea tinerilor teologi, cred că grija episcopilor trebuie să fie mult mai mare. În perioada interbelică, Părintele Toma Chiricuță își îndrepta ruga către Sfântul Sinod: „Preasfințiților Episcopi, conducători ai Bisericii! Dați-ne, cu orice preț, preoții care îi trebuie cazului de față! Îndreptați-vă toată luarea aminte spre pepinierele de preoți: Seminariile și Facultățile de Teologie!! Faceți, cu orice jertfă, ca acolo să pătrundă un duh nou și o orientare nouă! Pentru ca să se nască, din acest duh și din această orientare, preoțimea care ne trebuie: preoțimea cea nouă”.

Cu toată grija noastră, realismul ne cere să recunoaștem că mulți dintre tinerii noii generații, deși sunt creștini, „au cugetarea păgână. Simțirea robită de porniri, care adesea te înspăimântă. Iar conținutul acțiunilor, a celor ce se consumă ziua, și mai ales a celor de noapte, evoluează spre păcat.”

Ce-i  de făcut? Cu tot efortul ce se cere să-i aducem pe tineri la Biserică și la Dumnezeu. Să le stârnim interesul pentru o viață morală. Cât putem, să contracarăm influența distrugătoare ce o au asupra lor site-urile imorale. Să-i reconectăm la tradițiile sănătoase ale trecutului nostru creștin. Să le sădim în suflet, ținând seama de entuziasmul vârstei lor, dorința de a trăi cu eroism idealul creștin. Să-i facem să-și însușească dorința de a nu-și trăda obârșia. Să-i facem să realizeze faptul că Dumnezeu le plimbă viața printre flăcări, iar „Biserica reazemă drumurile pe troițe” tocmai pentru a-i molipsi de viața eroică a Celui ce atârnă pe ele.

Și, mulți dintre ei, vor înțelege că Dumnezeu îi cheamă la o viață eroică, vrednică de numele lor de creștini și de români.

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI