Cu fofîrlica politică…

RADU VIDA

…şi economică, desigur. Vedem)auzim) ne lovin toată ziua de deciziile imbecile ale politicienilor noştri. Parcă ar fi o gaşcă de handicapaţi care, odată ajunşi la putere, flămînzi,  rod la ciolanul nimicniciei şi, din această cauză, li se astupă canalele gîndirii. Iar deciziile sînt date, nu arareori, în lipsă de cea mai elementară logică. Dacă nu chiar în duşmănie, faţă de cei care le-au delegat puterea.

Să nu credeţi, însă, că doar noi avem… privilegiul de a avea asemenea specimene. Şi nu am avea treabă cu politichia altora, dacă dracul nu şi-ar vîrî coada, trupul ori copitele şi în ciorba altora. În sport, bunăoară.

Nenumăratele exemple de la Olimpiada londoneză întăresc regula. Influenţele politice, împănate cu bani murdari, mînjesc spiritul olimpic şi terfelesc toate bunele intenţii.
Cîteva exemple: sud-coreeanca Shin A Lam s-a luptat cinstit cu Britta Heinemann. Era evident mai bună, cu toate că scorul era egal. Aşa că, pur şi simplu, ‘’s-a oprit’’ cronometrul. Şi, pentru că… cineva trebuia să cîştige, a cîştigat nemţoaica. O cumplită înfrîngere a suferit şi românul Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo.

Domnia sa, într-un splendid acord cu principiile stabilite de Jigoro Kano  pentru ca judo-ul să respecte spiritul olimpic, siguranţa sportivilor şi fairplay-ul în competiţie, a răspuns negativ cererii delegaţiei Arabiei Saudite de a permite purtatul hijab-ului islamic pe tatami. Tatăl sportivei a ameninţat cu retragerea fiicei sale, Wojdon Ali Sejar Abdulrahim Shajerani a insistat pentru văl, oficialităţile saudite au intervenit şi, iată, judoka de 18 ani, schimbă pentru prima oară regulile în sportul cu chimonoul alb.

Comitetul Olimpic Internaţional a aceptat o variantă stilizată a hijab-ului, chiar cu riscul de a strangula sportiva. Se cuvine un scurt comentariu: Cum se face că această fată, la doar 18 ani, a ajuns la Olimpiadă? Prin ce calificări a trecut? Şi ce a purtat în)pe cap?  Poate, unii sportivi ar vrea să poarte tenişi pe saltea, alţii pieptare de piele, ori unora li s-ar putea căşuna să-şi pună cercei în nas. Şi, sînt sigur, fiecare ar adăuga la vestimentaţia clasică cîte o fantezie, personalizînd kimonoul samurailor. Ce caută politica în toată povestea asta? Şi, mai ales, cum ar fi ca şi adversara arăboaicei  îngăduită cu basma, portugheza Melissa Mojion (locul 13 în clasamentul mondial), să se prezinte pe suprafaţa de luptă cu o mască tip Dracula? Sau s-o stranguleze cu broboada!

Ciudat s-au petrecut lucrurile şi cu Corina Căprioriu. Chiar şi adversara ei, Kaori Matsumoto, a rămas surprinsă cînd judoka noastră a fost eliminată. Altfel, ar fi urmat, poate, un Ura Nage ucigător, şi fata noastră ar fi avut aurul la gît. Dar cum să piardă Japonia în faţa României?
Toate cele înşirate mai sus ar putea semnaliza început de paranoia. Da. Dacă nu s-ar fi întîmplat asemenea nereguli, evident influenţate politic, sau dacă n-ar exista protestul economic al sportivilor americani, îndreptat împotriva CIO.

Dubla campioană olimpică Sonya Richards-Ross a protestat împotriva regulamentului nr. 40 al Comitetului Olimpic Internaţional, care nu permite promovarea unui produs al sponsorilor sportivilor. Sub nici o formă! 6 miliarde de dolari trec dintr-o mînă în  alta la Jocurile Olimpice, iar CIO vrea să aibă controlul. Dar – se ştie – idealul olimpic şi realitatea olimpică sînt total diferite. Aşa că, ochiul dracului şi gargara fac legea şi aici.