Cu ei defilăm!

RADU VIDA

Se apropie ora bilanţurilor. Şi, ca de obicei, strigăm ba la unul, ba la altul. Pentru toate nedreptăţile, neîmplinirile, frustrările noastre sînt de vină – cine altcineva! – decît alţii. Nicidecum noi. Noi sîntem perfecţi! Şi, poate pentru acest banal motiv, trebuie „să ni se deie”. Totul, dacă se poate. Şi, mai ales, pe gratis.

Masa mare, poporul, nu e de vină niciodată. Cu toate că… zău, politicienii provin tot din rîndurile noastre! Şi, în consecinţă, nu pot fi nici mai buni, dar nici mai răi decît noi. Deşi, dacă stăm să ne gîndim bine, i-am ales ca să fie mai buni. Delegîndu-le puterea, le-am cerut să ne rezolve problemele. Toate cîte s-or ivi. Şi încă ceva pe deasupra. Dar:

Am auzit o povestioară. Americană, cred, cu toate că autorul rămîne, ca de cele mai multe ori, un anonim.Trebuie să v-o împărtăşesc: Într-o zi, un florar a mers la frizer. După tuns, omul a întrebat cît îl costă: ”Nu pot să accept bani de la tine, zise frizerul, săptămîna asta eu tund în folosul comunităţii”. Mulţumit, florarul s-a întors a doua zi cu un buchet mare de flori şi i-a mai mulţumit odată frizerului pentru gestul său.

Mai tîrziu, un bucătar a venit pentru o tunsoare şi, încercînd să plătească, a primit aceeaşi replică din partea frizerului. „Nu pot să accept bani de la tine, pentru că săptămîna aceasta lucrez în folosul comunităţii”. Bucătarul a plecat fericit, dar s-a întors cu o duzină de gogoşi şi i-a mai mulţumit odată frizerului pentru gest.

Apoi, a trecut pe la frizerie un congresman. Cînd a vrut să plătească, a primit acelaşi răspuns, cum că în acea săptămînă frizerul lucra, pe gratis, în folosul comunităţii. Congresmanul a părăsit fericit frizeria.  În dimineaţa următoare, cînd frizerul a mers să deschidă micul atelier, a găsit o duzină de congresmeni aliniaţi, în aşteptare pentru o tunsoare gratuită.

O fi vreo pildă de ce înseamnă diferenţa dintre cetăţenii unei ţări şi politicienii care-i conduc? Mă îndoiesc. Spun asta pentru că povestioara are un… cusur. Nu ne spune de ce lucra frizerul pe gratis. Sigur, altruismul îşi are locul în orice societate. E bine să ajutăm. Să ne sprijinim semenii. Dar pe gratis?! Cine plăteşte facturile? Şi, mai ales, cît timp se poate aprinde lumina, spre exemplu, fără să încasezi nimic şi, totodată, să-ţi întreţii existenţa? Pentru că, orice am face, lumea merge înainte dacă fiecare dintre noi se străduie să aibă un cîştig. De pe seama altora, desigur. Dacă undeva, dintr-un motiv sau altul,  banul îşi frînge circuitul normal, disfuncţia se va repercuta, iar „buba” se va sparge undeva.

Noi i-am ales, noi îi avem! Şi, vorba aia: cu ei defilăm! Dar trebuie să conştientizăm faptul că noi, noi toţi, trebuie să ne comportăm în aşa fel încît să ne putem uita, fără să roşim, în oglindă. Noi am devalizat IAS-urile şi CAP-urile; noi am muncit în aşa… hal încît fabricile noastre au dat faliment. Noi legăm chiulul de vineri pînă luni, iar marţi o luăm de la capăt cu… băutura. Noi muncim la negru şi păcălim taxele, din care ei ar trebui să facă în aşa fel încît să mergem înainte. Noi  ignorăm ce fac aleşii noştri, ca mai pe urmă să comentăm, fără argumente viabile, ce şi cum în cestiune. Şi, foarte important, noi sîntem mulţi, iar ei, politicienii vreau să spun, puţini! În democraţie, puterea celor mulţi şi exemplul lor contează. E drept că ei, cei puţini,  au puterea. Dar noi le-o putem lua! Iar la oră de bilanţ, ne putem gîndi şi la lucrurile acestea.