Cu Dumnezeu în închisoare. Modelul martirilor Bisericii

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică aduce an de an în lumină, în mod particular în cea de-a doua sâmbătă a lunii mai – în acest an, la 14 mai -, modelul martirilor și mărturisitorilor credinței din sec. al XX-lea, cinstind amintirea lor printr-un mare pelerinaj la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, la care participă ierarhi, preoți, persoane consacrate și credincioși din întreaga țară.

Despre acest loc, udat cu sângele martirilor, Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale – care între 2-5 iunie 2022 va vizita Eparhia de Cluj-Gherla -, cu ocazia Pelerinajului din anul 2010, la care a fost de față, afirma: „Pe acest pământ se poate celebra Sfânta Liturghie fără a avea nevoie de un antimis, deoarece tot pământul din jurul nostru e un antimis. Valeriu Traian Frențiu, Episcop de Oradea, Anton Durcovici, Episcop de Iași, Ioan Suciu, Administrator Apostolic la Blaj, Tit Liviu Chinezu, Episcop Auxiliar de Blaj, toți împletesc, cu viața lor, icoana răstignirii Domnului. Toți aceștia, împreună cu mulți alții, au dat și au udat cu sângele lor acest pământ, depunând în tăcere sămânța creștinilor”.

Este motivul cinstirii deosebite a celor care cu viața lor au dat mărire lui Dumnezeu la Sighetu Marmației. Este și motivul pentru care, recent, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a înființat pe acel pământ un Sanctuar al Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX, a cărui piatră de temelie se sfințește la actuala ediție a Pelerinajului.

Trei dintre fericiții Bisericii Greco-Catolice de azi și-au aflat sfârșitul vieții la Sighetu Marmației, sfințind cu sângele lor acel pământ: Fericitul Valeriu Traian Frențiu, Fericitul Ioan Suciu și Fericitul Tit Liviu Chinezu. Alături de ei, Fericitul Anton Durcovici, episcop al Bisericii Romano-Catolice. În fața modelului Martirilor, a recunoașterii publice a meritelor lor în fața lumii întregi, se ridică întrebarea: „Ce am putea să învățăm de la ei?”.

Un răspuns oferea un ierarh greco-catolic, din șirul Episcopilor Eparhiei de Cluj-Gherla, care se bucură acum de prezența Fericiților episcopi martiri, sus, în Cer: Preasfințitul Florentin Crihălmeanu (1959-2021), astfel:

„Cum au reușit să reziste aceste persoane, care au fost separate în mod brutal de lume și aruncate în închisori întunecate, în frig și înfometare, au fost torturate, au fost purtate în lanțuri grele, la munci forțate și adeseori, după ani și ani de inimaginabile torturi și suferințe, au fost izolate în domicilii forțate și în final aruncate în gropi comune, în cimitire ale săracilor. Cum au reușit să treacă examenul acelor probe grele ale credinței?

Ei au reușit aceasta printr-o luptă exclusiv spirituală. Pentru că, adevărata luptă, nu a fost o luptă armată, nu a fost o luptă împotriva reprezentanților regimului comunist, nu a fost o luptă împotriva altei Biserici, nici împotriva reprezentanților altor națiuni, în special ai Rusiei, ci a fost o luptă cu răul. A fost o luptă cu acel rău care încerca, și atunci, ca și acum, să dezlipească sufletul de harul lui Cristos, de harul Botezului.

Iată de ce rândurile martirilor sunt actuale și astăzi. Pentru că lupta este aceeași, chiar dacă nu mai sunt închisori în care să fie clerici închiși pentru credință. Există o luptă în libertate, există o altă luptă mult mai subtilă. Părinții Bisericii, adevărații maeștrii ai vieții spirituale, au privit întotdeauna viața pământească drept o luptă și un câmp de luptă în sufletul nostru, pentru că, de fapt, bătălia acolo se dă între bine și rău. Dacă noi deschidem poarta cetății pentru a pătrunde răul, atunci suntem stăpâniți de rău. Dacă, însă, păstrăm prezența lui Dumnezeu în sufletele noastre, El va rămâne și stăpânitorul sufletelor noastre.

Ei au reușit, prin prezența lor, să transforme celulele de închisoare în capele de rugăciune, cum mărturisea, în cartea Lanțuri și teroare, Preasfințitul Ioan Ploscaru, Episcop de Lugoj: «După această vizită, am fost pus de unul singur în celula 43 (din Penitenciarul Sighet), unde voi petrece următorii doi ani. Eram convins că aceasta este dorința lui Dumnezeu». Iată cum, acești oameni nu s-au opus, ci au înțeles că aceasta este voința lui Dumnezeu, ca ei să fie acolo. Erau nevinovați, închiși pentru ceea ce aveau mai scump… Și, continuă PS Ploscaru: «Ajungând singur în celulă am sărutat zăvorul și gratiile, oferindu-le lui Isus: în locul Tău, Doamne. … Acum, aici va fi Biserica Ta, Isuse!».

Așadar, nu numai că nu au reușit să-i separe de credința lor, de Dumnezeul lor, dar, mai mult, ei L-au adus pe Dumnezeu în închisoare, acolo, cu ei.

Acești oameni au trebuit să petreacă ani în singurătate. Fiind intelectuali, fiind persoane spirituale, a trebuit să-și ocupe mintea cu ceva, dar nu cu orice, cu ceva care să poată să le reînvie și curajul și speranța și credința și iubirea. Pentru aceasta, Preasfințitul Ploscaru – și mulți alții asemeni lui – a găsit refugiul în meditație și în poezie. Pentru Preasfințitul Iuliu Hossu, calea de a rezista au fost vizitele pastorale contemplative reluate la nivelul imaginației, dar până acolo încât revedea persoanele cu care s-a întâlnit în vizitele sale pastorale reale. Astfel de momente de contemplație și de rugăciune le-au ajutat să-și păstreze sufletul curat de orice ură sau dorință de răzbunare. Era foarte greu să reziști acelor momente și să-ți păstrezi sufletul curat, dar aceasta a fost performanța lor spirituală. Ei au reușit, astfel, să valorifice chiar și acest timp pe care-l petreceau în detenție.

Papa Pius al XII-lea, într-o scrisoare care se adresează clerului și poporului din România aflat în unire cu Biserica Romei, scria: «Dorim să sărutăm lanțurile acelora care au fost închiși pe nedrept și deplâng și se întristează pentru atacurile împotriva religiei, pentru distrugerea instituțiilor sacre ale mântuirii eterne și pentru amenințarea față de poporul lor, mai mult decât de propriile suferințe și libertatea pierdută»”.

V.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut