Criza îi face pe piraţii somalezi să devină “nervoşi”

ABC

După două luni în care nu s-au mai produs sechestrări de nave, piraţii au ucis un ostatic din cauza amînării plăţii răscumpărării. După ani de zile de consum al drogului «khat» (un stupefiant consumat amplu în Cornul Africii), de lansare a operaţiunii internaţionale de combatere a pirateriei în apele Oceanului Indian şi de criză, nervozitatea piraţilor somalezi pare să fi atins punctul culminantC.

“Vor avea loc mai multe asasinate, dacă vom fi minţiţi. După mai mult de doi ani ne-am pierdut răbdarea”, a spus el. Sub pavilion panamez, nava sechestrată avea un echipaj de 18 de persoane de naţionalitate siriană şi un sri-lankez în momentul abordajului. Pentru pasageri, piraţii au cerut în total circa un milion de euro. Totuşi la sfîrşitul lunii august şi în lipsa primirii banilor, nervozitatea s-a extins între răufăcători.

Şi nu este de mirare, ţinînd cont de actuala criza care a început să facă victime şi în rîndul lor.

Cifrele sînt şi mai critice dacă sînt analizate într-o perioada de timp mai lungă. Anul acesta au avut loc 70 de atacuri şi 13 sechestrări de nave. Totuşi, din cele 187 de acţiuni produse în largul coastelor somaleze şi ale golfului Aden în primele luni ale anului 2011, doar 22 au fost reuşite şi au dus la capturarea echipajului. O cifră care contrastează cu un succes de 50% înregistrat de acest tip de atacuri în 2008.

Prin urmare, în faţa scăderii numărului de reuşite, piraţii se bazează mult pe plata răscumpărării ostaticilor pe care încă îi deţin. Potrivit lui Alec Coutroubis, de la Universitatea din Greenwich, în perioada 2008-2011, naţionalitatea a 75% dintre cei luaţi ca ostatici (mai ales membri ai echipajelor) în apele Oceanului Indian s-a limitat la zece ţări: Filipine, India, China, Turcia, Rusia, Ucraina, Thailanda, Sri-Lanka, România şi Bulgaria.

În cazul filipinezilor (26% din total), guvernul lor s-a arătat refractar în privinţa angajării de negocieri cu piraţii pentru plata unei răscumpărări, astfel încît perioada de captivitate a acestor oameni se prelungeşte de peste doi ani, în condiţiile în care această perioadă era pînă acum în medie de cinci luni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.