Criza economică deschide calea partidelor marginale în Europa

El Mundo
Semnalele schimbării se succed: Nicolas Sarkozy a pierdut majoritatea în Senat; Angela Merkel a suferit mai multe eşecuri electorale la alegerile regionale din 2011; Silvio Berlusconi a pierdut Milano şi alte oraşe importante la alegerile municipale din primăvară; conservatorul portughez Jose Socrates a fost înlăturat de la putere de alegerile din iunie. Dreapta daneză a pierdut la 15 septembrie alegerile generale după zece ani de putere. Sondajele sînt foarte proaste pentru toţi guvernanţii din Europa, cu precădere în Spania. De cealaltă parte a Atlanticului se ascultă acelaşi refren: criza pune în pericol realegerea lui Obama, deşi deocamdată nu are rivali puternici.

Desigur, fiecare vot de condamnare are argumentele sale, iar alternanţa la putere este un lucru obişnuit şi un fenomen democratic. Pe de altă parte, nu se poate elimina posibilitatea ca vreunul din conducătorii actuali să cîştige anul viitor. Totuşi criza este un accelerator al dinamicilor tradiţionale şi un factor de uzură a puterii. Numeroşi politologi avertizează că previzibila schimbare generală de ştafetă este o consecinţă evidentă a acesteia.

Magnus Ryner, politolog la Oxford, este de aceeaşi părere: “Consecinţa directă a acestei situaţii este accelerarea eroziunii fortăreţei partidelor de masă. Ceea ce subzistă în alternanţa la putere este uzura treptată a marilor partide, care vor fi principala victimă a frustrării cetăţenilor, în favoarea partidelor marginale”.

Pe de altă parte, criza este legată de responsabilitatea guvernului, la conducerea căruia se află partide de masă. Totuşi, turbulenţele i-au determinat atît pe social-democraţi cît şi pe democrat-creştini să adopte aceleaşi măsuri: politici de austeritate, cu nuanţe foarte mici. “În faţa acestui fenomen se deschide calea partidelor marginale. De extremă-dreapta, sau nu”, asigură Reyner. În Germania, Verzii sînt în creştere, după succesul liberalilor din 2009. În Italia, a luat un mare avînt partidul Italia Valorilor (IDV), care a cîştigat primăria din Napoli, iar în nordul Europei triumfă partidele antiimigraţie.

Fenomenul vine din spate. Principalele două partide germane – democrat-creştin şi social-democrat – au obţinut 76% din voturi în 1998, faţă de 56% în 2009. În Marea Britanie, laburiştii şi conservatorii au scăzut de la 76% la 65% între 1992 şi 2010. În Olanda de la 66% la 40%, între 1989 şi 2010. În Danemarca, de la 60% în 2001 la 51% în 2011. În Finlanda, de la 49% în 2002 la 39% anul acesta; iar în Portugalia de la 78% în 2002, la 66% în prezent.