Criza de conducere a Uniunii Europene. Pe cine se bazează europenii acum?

Uniunea Europeană este demult într-o criză de imagine, o criză a strategiilor, o criză a dezvoltării mai mult decât doar economic, o criză social-politică, pe scurt, o criză existenţială. Parerea mea, şi nu numai, este că această criză a început cu mult timp înaintea etapei de politizare a problematicii migranţilor din anul 2015, care a adâncit extrem de mult clivajul sistem vs. anti-sistem, clivajul socio-cultural şi clivajul etnic-religios. Sistemele politice europene au aşadar o misiune extrem de grea în perioada următoare, cea de a acoperi, pe cât se poate, gropile drumului spre un viitor fezabil şi stabil al Uniunii Europene.

Criza a început încă de pe vremea respingerii Tratatului Constituţional în anul 2005, tocmai de Olanda şi Franţa, care, astăzi se găsesc în poziţii tot mai bine conturate anti- Bruxelles. A continuat apoi cu o lipsă de viziune, o lipsă a unui tratat european solid până în anul 2009, an în care a intrat în vigoare (încă prezent) tratatul de la Lisabona. Am mai spus şi anterior faptul că o perioadă atât de lungă de timp fără un tratat care să satisfacă nevoile actuale ale Uniunii Europene este crucială, şi vedem astăzi efectele lipsei unei viziuni clare.

Deci, pe cine se bazează europenii pentru a lua stindardul conducerii, pentru a mobiliza spiritul pro-european, atât cât mai există printre statele membre, şi pentru a trece de această perioadă eminamente periculoasă?

Germania este încă motorul Uniunii Europene. Este angrenajul şi pilonul de stabilitate al demersului european în manieră de integrare. Problema este însă, că mai în toate statele se conturează tendinţe anti-UE, care sunt, printre altele, şi tendinţe anti-Germane. Ar fi un dezastru ca acestea să se materializeze prin procesele electorale, în totalitate şi să se contureze accentuat pe lângă nivelul politic şi la nivel social. Ar însemna practic dizolvarea procesului de integrare, în măsura în care el mai există mai mult decât economic, şi ar duce la colapsul Uniunii Europene. Ăsta ar fi cel mai negru scenariu, un scenariu care cel mai probabil nu ar deveni realitate, pierderile fiind totale la nivelul statelor membre şi nu numai.

În cursa electorală pentru alegerile din septembrie 2017 din Germania a intrat recent fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz. A fost alegerea germanilor, şi nu numai, ani de zile pentru a conduce exponentul democraţiei europene – Parlamentul European. Un pro-european convins, un vizionar, criticat deseori pentru poziţiile în-linie pro-europene, de opoziţiile extremiste care devin din ce în ce mai agresive politic şi mai bine reprezentate la nivel european, a decis că este timpul să revină pe scena politică naţională pentru a duce mai departe Germania în contextul european.

Angela Merkel rămâne „mama” Uniunii Europene, persoana care, deşi nu fost agreată politic de mulţi, a menţinut o stabilitate necesară la nivel european. Dar, după cele întâmplate, atacuri teroriste, impunerea cotelor de migraţie asupra ţărilor membre, derapajele la nivel social ale Uniunii, precum şi faptul că, după toată duritatea şi perseverenţa de care a dispus şi a dat dovadă Angela Merkel în lupta de menţinere a spiritului pro-european aprins, aceasta nu a reuşit să creeze o viziune destul de puternică pentru ca Marea Britanie să voteze totuşi contra ieşirii din Uniunea Europeană. Există păreri care indică faptul că elitele politice, în frunte cu Angela Merkel ar fi depăşite de situaţia actuală a Uniunii. Problema este că, inclusiv Martin Schulz face parte din „vechea” elită politică europeană, şi, deci întrebarea este ce va reuşi el să facă pentru a ameliora simptomele Uniunii Europene?

As zice că din păcate, nu prea are ce să facă, decât să meargă pe acelaşi drum pro-European şi să ţină în frâu, intern, spiritele anti-UE, reprezentate de partidul Alternativa Pentru Germania, partidul anti-establishment din Germania.

Totuşi, a declarat că ştie ce are de făcut, şi că o va face din Berlin. Dar, va ajunge el în poziţia de leader al executivului din Germania? Există o posibilitate foarte mare ca acest lucru să se întâmple. Angela Merkel, are probabil în acest moment ultimul mandat de şef al executivului în Germania. Cancelarul german nu mai prezintă încredere la nivel european, şi acest lucru se vede tot mai des.

Eforturile sale pentru a menţine Uniunea intregită sunt încă totuşi în derulare. Pe 7 februarie 2017, Angela Merkel a făcut o vizită în Polonia, un stat cheie în UE şi NATO, întocmai pentru a le arăta angajamentele Germaniei pentru cooperare şi menţinere a integrităţii Uniunii Europene. O poziţie mai veche a lui Jaroslaw Kaczynski, principalul decident din Polonia, prezenta îngrijorarea acestuia faţă de dorinţele expansioniste şi de recreare a imperialismului german, ale lui Merkel. O astfel de poziţie, explică clar, lispa susţinerii lui Merkel în cadrul Uniunii, cu atât mai mult cu cât, in Olanda şi Franţa, partidele extremiste câştigă teren în sondaje.

Aşadar, criza de conducere este cât se poate de prezentă şi întemeiată. Angela Merkel şi Martin Schulz sunt exponenţii unei clase politice europene pe care mulţi nu o mai consideră aptă pentru a conduce. Cu atât mai ingrijorător este şi faptul că există o criză a capitalului uman tânăr şi capabil în sistemul politic European.

Oricine rămâne în picioare drept câştigător al alegerilor din septembrie din Germania, va avea misiunea decisivă în ceea ce priveşte viitorul, stabil sau nu, al Uniunii Europene.

Vlad ZUBAC