Criza datoriei: Monti îi acuză pe Merkel şi Sarkozy

Le Point

Premierul italian, Mario Monti, a declarat că Germania şi Franţa sînt în parte vinovate de criza europeană a datoriei, cu cîteva zile înainte de o reuniune a miniştrilor de finanţe consacrată eventualei consolidări a fondului de sprijin a zonei euro.

Cu ocazia unei vizite în Japonia, Mario Monti a evocat un episod din primii ani ai euro, care, potrivit acestuia, a favorizat derapajele care au împins anul trecut Uniunea monetară la marginea prăpastiei. “Totul a început în 2003, cînd euro făcea primii paşi. Atunci, Germania şi Franţa erau laxiste în ceea ce priveşte deficitele publice şi datoriile”, a explicat acesta cu ocazia unui discurs rostit la Tokyo.

Mario Monti, care a fost numit în locul magnatului Silvio Berlusconi, la jumătatea lui noiembrie, ca să salveze a treia economie a zonei euro, care risca să se prăbuşească, a povestit că, atunci, Consiliul European a decis să nu penalizeze cele două principale economii ale zonei, contrar mecanismelor care erau prevăzute pentru sancţionarea statelor nedisciplinate. “Consiliul European, care era atunci prezidat de Italia, a spus, contrar propunerii Comisiei Europene, că Germania şi Franţa nu ar fi îngrijorate, în pofida deficitului lor care depăşeşte 3 % din PIB”, a spus acesta. Mario Monti era atunci comisar pentru concurenţă.

“Desigur, dacă părinţii zonei nu respectă regulile, nu putem spera că ţări precum Grecia le vor respecta”, a afirmat Monti. Cu cîteva zile înainte de o reuniune a miniştrilor de finanţe ai Uniunii Monetare, de la Copenhaga, care trebuie să decidă în legătură cu eventuala consolidare a fondului de sprijin a zonei, Mario Monti s-a arătat “încrezător” în reuşita acestei reuniuni.

El menţionase, în Italia, “preocuparea Uniunii Europene cu privire la Spania”, avertizînd că “puţin lipsea ca riscul unei contaminări să se extindă” şi la alte ţări din zona euro atunci cînd un stat al Uniunii este prins în angrenaj. La Tokyo, el a declarat: “În general, sper că problema contagiunii va aparţine în curînd trecutului, dat fiind că acum majoritatea statelor membre respectă disciplina, iar paravanul de protecţie este pe cale de a fi consolidat”.

Spania este elevul codaş al zonei euro: nu numai că deficitul ei a depăşit obiectivul prevăzut în 2011, 8,51 % din PIB în loc de cele 6 % promise, dar, de asemenea, guvernul a încercat să obţină aplicarea unui nivel mai puţin dur pentru 2012, 5,8 % faţă de 4,4 % stabilit iniţial.

Vizita la Tokyo a lui Mario Monti face parte dintr-un turneu asiatic care include în continuare China şi Kazahstanul, după ce a fost în Coreea de Sud şi Japonia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.