Cristian David: Românii din Serbia se confruntă cu multe probleme la cultivarea propriei identităţi

Minoritatea românească din Serbia se confruntă cu multe probleme în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor necesare cultivării propriei identităţi la standarde europene, chiar dacă există şi semne pozitive precum inaugurarea unui proiect pilot de introducere a claselor cu predare în limba română, a declarat vineri pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, după o vizită efectuată recent în Timoc.

“A fost partea cea mai emoţionantă a vizitei mele. Prezenţa mea acolo a coincis în mod fericit cu inaugurarea proiectului pilot de introducere a claselor cu predare în limba română. Proiectul se derulează în 12 şcoli cu clasele I-VIII, sub Cristian-David-001îndrumarea a opt profesori români din Voievodina. Este un moment extrem de important în ceea ce priveşte afirmarea drepturilor românilor timoceni, acum este pentru prima dată cînd se introduc cursuri de limba română în sistemul public şcolar în această zonă a Serbiei. Pînă la momentul actual, din informaţiile noastre sunt înscrişi un număr de 415 elevi în comunele Zajecar, Bor si Negotin. În data de 5 aprilie am vizitat una din şcolile care au început un astfel de program, ‘Desanka Maksimovic’ din oraşul Zajecar. Sunt bucuros că am putut fi alături de copiii români într-o astfel de zi şi cred că această iniţiativă, de a derula un proiect în scopul menţinerii identităţii lingvistice române, arată disponibilitatea autorităţilor sîrbe de a facilita accesul la educaţie în limba proprie pentru minoritatea românească”, a relatat Cristian David.

El a afirmat că pe parcursul vizitei în Serbia a discutat pe larg cu etnicii români din zonă, care i-au transmis că, “deşi există semne pozitive precum inaugurarea proiectului pilot de introducere a claselor cu predare în limba română, există multe probleme în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor pentru ca minoritatea românească să-şi poată cultiva propria identitate la standardele europene”.

“Există contacte permanente între România şi Serbia pentru discutarea tuturor problemelor bilaterale, iar acest fapt se înscrie pe linia relaţiilor tradiţionale dintre cele două state. La rîndul meu am avut deja o întîlnire la Bucureşti cu Ambasadorul Serbiei în România, ca parte a dialogului politic dintre ţările noastre. În aceea ce priveşte această primă vizită în Serbia, ea a fost dedicată întîlnirilor cu comunitatea românească din Valea Timocului şi participării la cel de-al 4-lea Congres al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români”, a punctat David.

Demnitarul a salutat iniţiativa Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români de a crea un astfel de eveniment care să faciliteze comunicarea între reprezentanţii presei româneşti, ai mediului asociativ şi ai autorităţilor române. “Consider că este nevoie de astfel de reuniuni care de la o ediţie la alta aduc în atenţie tot mai mult problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor. Astfel de întrevederi întăresc ideea existenţei unei singure naţiuni, unită de o legătură de conştiinţă, sufletească şi spirituală, lipsită de graniţe. Românii, oriunde s-ar afla, trebuie să simtă că sunt aparţinătorii aceluiaşi trunchi al neamului şi spiritualităţii româneşti”, a mai spus el.

Cristian David a adăugat că participanţii la Forum au făcut referire la imaginea României peste hotare, arătîndu-se preocupaţi de modul în care sunt priviţi şi respectaţi românii. “Ştim că rolul tehnologiei informaţiei devine din ce în ce mai proeminent, iar presa joacă un rol din ce în ce mai important ca suport al circulaţiei informaţiei, al diseminării cunoştinţelor, al conturării unei imagini de naţie sau de ţară. De aceea eu cred că presa românească din străinătate are un astfel de rol în sensul apărării şi promovării drepturilor comunităţilor româneşti. La fel de importante au fost şi discuţiile legate de situaţia presei româneşti din zona Timocului. Ele s-au concentrat în jurul dorinţei tuturor participanţilor de a vedea o întărire a presei româneşti din această regiune şi de a crea premisele pentru dezvoltarea dialogului între autorităţile locale şi regionale, presa românească şi comunităţile de români”, a adăugat David.

Ţara noastră a solicitat Serbiei, la începutul lunii martie, să amelioreze accesul etnicilor români la educaţie şi la serviciu religios în limba română, demarînd rapid cursuri-pilot încă din acest semestru, aşa cum au convenit părţile la prima rundă de consultări din octombrie 2012.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.