Cristian Balaj lămurește problema datoriilor clubului CFR Cluj

Preşedintele clubului de fotbal CFR Cluj, Cristian Balaj, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că exclude varianta declanşării stării de insolvenţă a grupării ardelene, precizând că există un plan de achitare a datoriilor curente. „Pentru a fi foarte clar, legat de insolvenţă, este exclus, nu s-a pus niciodată problema. Nu s-a discutat acest subiect, pentru că suntem preocupaţi zi de zi pentru a creşte performanţa şi suntem preocupaţi de optimizarea raportului performanţă – cheltuieli. Atunci când am acceptat această funcţie, am cunoscut situaţia actuală a clubului, m-a preocupat şi a contat în luarea unei decizii. Şi dacă am ales să fiu aici, este doar pentru că îmi plac provocările. Când vorbeşti de provocări, clar nu ai o situaţie ideală, dar vezi perspective de a dezvolta.

Situaţia fotbalului românesc, din păcate, nu este de natură de a spune că este ideală, oarecum ne aliniem la ceea ce există la nivelul naţional, şi nu doar în sport. Am discutat cu acţionarii şi m-au asigurat că în cel mai scurt timp posibil vom optimiza tot ceea ce înseamnă raport cheltuieli – performanţă”, a declarat Balaj.

Întrebat care sunt datoriile clubului, oficialul clubului clujean a spus că jucătorii au restanţe salariale pentru o lună: „În momentul de faţă există şi anumite eşalonări şi ştiu că clubul şi-a onorat plăţile. Jucătorii în acest moment au restanţă un salariu şi la finalul lunii se va achita. Eşalonările sunt respectate, depinde foarte mult şi de performanţa pe care o vom avea în următoarele jocuri din cupele europene”.

Cristian Balaj a precizat că există discuţii pentru transferul unor jucători care nu sunt foarte des folosiţi de antrenorul Dan Petrescu.

„Nu vă ascundem faptul că avem discuţii cu echipe care sunt interesate de anumiţi jucători de la clubul nostru. Va trebui să facem o analiză foarte clară în iarnă, pentru că avem jucători pe care nu îi folosim, dar îi plătim. Este o situaţie dată pe care am găsit-o la club. Denis Alibec este un jucător în care eu am încredere, am o relaţie bună cu el. Mi se pare corect la valoarea lui să fie dorit şi să aibă oferte de la alte cluburi din străinătate. Nu am discutat despre nume de jucători care ar putea pleca, dar e important să optimizăm. În plus, e important pentru un jucător să joace, nu să rămână în afara unei liste’’, a completat preşedintele clubului CFR Cluj.

Referitor la posibilitatea ca antrenorul Dan Petrescu să devină selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Balaj a spus că pentru acest lucru ar trebui să primească o ofertă concretă din partea Federaţiei Române de Fotbal.

„Am văzut doar discuţii în spaţiul media şi pot spune doar că ne bucurăm că am reuşit să îl aducem pe Dan Petrescu la CFR Cluj înaintea celor de la federaţie, dacă şi-l doresc. Să fie dorit Dan Petrescu la naţională mi se pare normal, dar am eu ales această funcţie şi datorită lui Dan Petrescu, care mi-a promis că vom fi împreună timp de trei ani de zile. În rest, e greu să te opui în momentul în care cineva poate să reprezinte ţara. E un subiect delicat, pentru că ofertele trebuie să apară oficial din partea federaţiei, dacă într-adevăr se doreşte acest lucru. Dan Petrescu merită să fie la orice naţională din fotbalul mondial”, a mai spus fostul arbitru internaţional.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut