Criminalitatea în rîndul romilor nelinişteşte Ottawa

La Presse

Agenţia pentru servicii de frontieră din Canada (ASFC) este îngrijorată de rata crescută a criminalităţii în rîndul solicitanţilor de azil aparţinînd minorităţii rome din România, ce reprezintă un risc pentru publicul canadian.

Raportul privind “imigraţia ilegală” provenind din România a fost publicat în luna noiembrie, în timp ce autorităţile constată o creştere semnificativă a cazurilor de trecere ilegală a frontierei dintre Quebec şi Vermont în cazul romilor care doreau să depună o cerere de azil în Canada. Declarîndu-se victime ale persecuţiei la ei acasă, imigranţii soseau în Mexic sau Guatemala cu ajutorul unei reţele care îi ajuta apoi să treacă clandestin în Canada. Un grup de criminali, între care foşti locuitori ai Montrealului, coordona totul dintru-un ghetou al romilor din Craiova.

Potrivit cifrelor agenţiei, în 2011, un solicitant de azil rom adult din trei a fost acuzat de o crimă. Procentul ajunge la 67% pentru ultimul eşantion analizat, respectiv cei intraţi în Quebec în aprilie 2012. Persoanele arestate s-au dedat la crime “fie pentru că aşa au ales, fie pentru a rambursa datoriile făcute cu trecerea lor clandestină în Canada”, explică autorii raportului.

“Din 1998, a existat o evoluţie şi o diversificare a activităţilor criminale întreprinse de grupurile de romi de origine română în Canada. Dacă iniţial aceştia se specializau în fraudarea de cărţi de credit şi în furturi, din distracţie, acum ei se lansează în alte forme de activităţi ilegale, precum traficul de droguri şi trecerea clandestină de persoane între Canada şi SUA”, afirmă ASFC.

Lideri ai reţelei de călăuze s-au stabilit din nou la Craiova, după ce au primit statutul de refugiat în Canada. În aprilie, o echipă a cotidianului La Presse s-a deplasat la Craiova şi a putut să constate cum unii dintre indivizii care aveau legătură cu reţeaua trăiau în opulenţă, locuind în vile şi conducînd maşini de lux înmatriculate în Quebec.

În studiul său privind cauzele acestei vaste mişcări migratorii, ASFC remarcă faptul că “eşecul integrării romilor din România în sînul Uniunii Europene i-a împins să încerce să se stabilească în ţările pe care le vedeau ca fiind mai tolerante, precum Canada”.

Dar însăşi ideea de a compila statisticile privind criminalitatea unui grup etnic a provocat controverse în Canada. Potrivit avocatului Stephane Handfield, care a reprezentat mai mulţi romi în faţa tribunalului pentru imigraţie, autorităţile canadiene fac un amalgam periculos în acest raport. “Se amestecă două lucruri: criminalitatea şi obligaţia Canadei faţă de solicitanţii de azil. Canada are obligaţia să ofere protecţie celor care au nevoie de ea. Nu trebuie amestecată criminalitatea aici. Dacă oamenii comit crime, sînt arestaţi şi sînt pedepsiţi, asta e tot. Nu trebuie folosită imigraţia pentru a atenua sistemul criminal”, afirmă acesta.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.