Creștere de top european a prețurilor la produsele industriale românești

În ianuartie, preţurile produselor industriale au crescut cu 16,4% în Uniunea Europeană (UE) comparativ cu perioada similară din 2022, România înregsitrând una dintre cele mai semnificative creșteri din Uniune.

Datele prezentate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) arată că preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE, cu excepţia Irlandei (minus 7,2%), iar cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Ungaria (64,6%), Letonia (38,8%), Slovacia (34,5%) şi România (29%).
Preţurile producţiei industriale au fost influenţate în special de un avans de 24,2% al preţurilor la energie şi de o creştere a preţurilor la bunurile de folosinţă imediată (16,4%), a preţurilor bunurilor intermediare (11,8%) şi a preţurilor bunurilor de folosinţă îndelungată (9,3%).
În ianuarie, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de de 2,2% în Uniunea Europeană, după un avans de 1,2%, în decembrie. Cele mai semnificative creşteri ale preţurilor au fost înregistrate în Slovacia (9%), Cehia şi Ungaria (ambele cu 5,8%) şi Austria (4,9%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (minus 25,2%), Suedia (minus 8%) şi Letonia (minus 5,8%). România a raportat un avans de 1,9% în ianuarie, după o expansiune de 1% în decembrie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut