Creștere cu peste 40 la sută a cifrei de afaceri la AROBS

Cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS) a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 428 milioane de lei. Profitul net al companiei a fost de 52 milioane de lei, în scădere cu 3% comparativ cu 2022, pe fondul procesului de integrare în grup a companiilor achiziționate în ultimii doi ani și jumătate.

„2023 a fost un an marcat de o piață turbulentă în zona de tehnologie, acest lucru fiind observat la majoritatea companiilor IT listate atât la nivel internațional, cât și local. A fost un an în care s-au efectuat optimizări masive în domeniul IT cu presiune pe indicatorii de profitabilitate ai companiilor. În acest context, în cadrul AROBS am continuat să creștem în pofida acestor adversități. A fost un an în care am lucrat intens la integrarea efectivă a companiilor pe care le-am adus sub umbrela AROBS începând cu finalul anului 2021. Transformarea și integrarea sunt procese complexe și de durată, prioritatea absolută fiind funcționalitatea sinergiilor între diversele entități, și capitalizarea pe baza punctelor forte ale fiecărei companii, pentru îmbunătățirea ofertei de servicii și produse software. Procesul de integrare nu reprezintă doar o aliniere operativă, ci și de cultură comună care se axează pe inovație, excelență în servicii și produse și comunicare deschisă. Un astfel de proces poate avea un impact temporar asupra rezultatelor financiare, dar pe termen lung, acest demers este vital pentru cu strategia noastră de a construi o fundație solidă pentru o dezvoltare sustenabilă”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În ceea ce privește cifra de afaceri la nivel consolidat, în 2023, serviciile software au înregistrat o creștere de 44% față de 2022, acestea având o contribuție de 81% la cifra de afaceri, respectiv 345 milioane de lei, iar segmentul de produse software a înregistrat o majorare cu 20%, pe fondul atragerii de noi clienți, contribuția acestuia la cifra de afaceri fiind de 16%, 71 milioane de lei. De asemenea, cea de-a treia linie de business, segmentul de sisteme integrate, a avut o contribuție de 3% la cifra de afaceri, generând venituri de 12 milioane de lei. Acest segment de business se axează pe implementarea serviciilor hardware și software pentru sectorul public.

„Performanța înregistrată în 2023 la nivelul cifrei de afaceri reprezintă rezultatul direct al strategiei noastre de expansiune și diversificare, precum și al investițiilor continue în tehnologie și în dezvoltarea profesională a colegilor din cadrul AROBS. În ciuda provocărilor pe care le presupune integrarea companiilor achiziționate, am reușit să valorificăm oportunitățile de creștere într-un mediu de piață plin de provocări. Indicatorii financiari, deși influențați de procesul de integrare, reflectă o gestionare prudentă a resurselor. În 2024, una dintre principalele preocupări ale echipei noastre de management rămâne continuarea procesului de integrare și optimizarea operațiunilor la nivelul companiilor din grup”, a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS.

AROBS Transilvania Software este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București, categoria Premium, începând cu data de 25 septembrie 2023. Rezultatele financiare preliminare consolidate aferente anului 2023 publicate de companie sunt neauditate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut