Creşte sprijinul faţă de efortul european de luptă împotriva paradisurilor fiscale

New York Times

Ministrul ceh de finanţe, Miroslav Kalousek, a promis să se alăture demersului în direcţia mai multor schimburi automate de înregistrări bancare, ce beneficiază deja de sprijin din partea Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei, a declarat un purtător de cuvînt din partea reprezentanţei cehe la UE. Acesta a precizat că ministrul ceh şi-a asumat acest angajament cu prilejul reuniunii de două zile a miniştrilor de finanţe europeni, de la Dublin, unde Polonia, urmată de Belgia, Olanda şi România, au subscris de asemenea la această iniţiativă, făcînd ca numărul ţărilor care sprijină demersul să se cifreze la zece.

Campania este sprijinită puternic de ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici. Pentru Franţa, problema a devenit mai urgentă după demisia lui Jérôme Cahuzac din funcţia de ministru pentru buget, după ce acesta a recunoscut că are un cont în Elveţia, pe care l-a negat anterior.

“Creşterea interesului în state membre ale UE faţă de progres şi acţiune în lupta împotriva fraudei este extrem de binevenită”, a declarat Algirdas Semeta, comisarul european pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, după reuniunea de două zile în care miniştrii au discutat adoptarea unor legi la nivel european, modelate după “Legea de conformare fiscală a conturilor străine (“Foreign Account Tax Compliance Act”, FATCA), o iniţiativă a SUA de a depista conturi ascunse peste mări.

Semeta a declarat că lupta europeană împotriva evaziunii fiscale s-ar putea extinde în cele din urmă la dividende, cîştiguri de capital şi redevenţe, majorînd semnificativ veniturile obţinute de trezoreriile naţionale. El a încurajat totodată ţările să stabilească o dată – se prevede în prezent 2017 – cînd aceste venituri vor fi examinate minuţios.

Europa este, de asemenea, presată în vederea unei mai mari transparenţe în raportul recent publicat, care investighează mii de conturi bancare off-shore şi companii-scoică (“shell companies”).

Un paradis fiscal european, Luxemburgul, a cedat unei astfel de presiuni la 10 aprilie şi a declarat că va începe transmiterea de detalii privind clienţii săi străini către guvernele ţărilor de origine.

Austria s-a opus însă convenirii unui schimb automat de informaţii bancare între ţările UE. Cancelarul austriac Werner Faymann a sugerat recent că discuţiile sînt posibile, iar oficiali europeni au afirmat că au crezut că Austria va face concesii în cele din urmă. Dar ministrul de finanţe al ţării, Maria Fekter, nu a dat semne că ar da înapoi. “Vom lupta pentru secretul bancar”, a declarat Fekter sîmbătă. “Nu sîntem un paradis fiscal”, a spus ea. O zi mai devreme Fekter a încercat să înfăţişeze Marea Britanie drept unul dintre cele mai mari paradisuri fiscale ale Uniunii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.