“Creierul este un organ…

… oarecum indispensabil corpului’’ – a spus, la bacalaureat, un elev. Cînd? Acum, 2015 Anno Domini. Unde? În România, stat european, ba chiar membru UE, ba chiar ţara noastră. Rîdeţi? De ce? Omul cred că are dreptate.

Uitaţi-vă în jur, de pildă, în sus: unii par, într-adevăr, a-l avea lipsă din inventar, cu totul chiar! Deci, acel „oarecum” introdus de bietul elev, unul dintre cei pe care minunatul nostru învăţămînt îi scoate „pe bandă rulantă”, nici măcar nu mai este necesar. Poate lipsi, pentru că pot lipsi capul – creierul – neuronii, da’ cu totul!
„Aşa ceva nu se există!” – zice un alt absolvent de liceu din Deva, pe care l-am auzit cu urechile mele. Ba uite că „se există!”.

Acum, cînd în lumea medicală se vorbeşte de transplant de cap (pe bune!), nu văd care-i problema: păi dacă tot nu-i necesar creierul, nici inteligenţa, nici creativitatea, poate că se vor şi „transplanta” „norocoşii” de tipi fără creier, sau, mă rog, fără prea multe „chestii” în el. Ar fi, nu-i aşa, o reţetă sigură de succes la scară mare – succes profesional – social – politic. Succes în amor nu se pune, oricum cine nu-şi pierde capul cînd l-a plesnit Cupidon, Ştrengarul, cu arcul!…

Deci…
Deci, se observă deja de la BAC, cam ce generaţii cu „succesuri” vin. Vreţi probe şi mai concrete? Iată:
Anul are 365 de zile şi atunci se numeşte biseptol.
Adverbul este modul de a afla ce face proverbul.
Animalele sălbatice trăiesc în pădurea zoologică.
Împăratul avea o grădină şi în fund un măr.
Ş.a.m.d. … Ş.a.m.d. … ş.a.m.d.
Deci…
Deci, puterea exemplului e mare, nu? Copiii ăştia văd mereu, zi de zi, la televizor, tot felul de specimene care nu numai că vorbesc tîmpenii şi minciuni cu nemiluita, dar şi siluiesc biata limbă română. Asta e rău! Mai rău este că aceste specimene au de obicei funcţii, sînt cineva sau chiar Cineva. Deci – copiii trag repede concluzia: „ăsta-i drumul!”.

Antimodelul! Se cultivă azi cu insistenţă, cu încăpăţînare, cu obstinaţie, cu neruşinare, de parcă ar fi o epidemie teribilă.
Asta şi e – o epidemie, o boală, o boală rea, ce lasă sechele oribile şi care distruge. Cum ce? Viitorul! Se gîndeşte oare cineva la asta? Cui ajută să formăm nişte generaţii de imbecili, n-ajunge să vedem ce-a fost în stare să facă imbecilitatea pînă acum?
Am tot scris despre rolul educaţiei, al intelectualilor, al elitei şi parcă au trecut milenii de cînd astea însemnau, într-adevăr, ceva. Uneori ai senzaţia că în loc să urci în Istorie, cobori. Asta încă n-ar fi nimic. Dar acolo rămîi! Deci, la noi nu funcţionează nici măcar Curba lui Gauss?

Hai, că sînt furioasă şi exagerez! – îmi zic, gîndindu-mă la olimpici, la doctorii foarte buni, la inventatori, la actorii foarte talentaţi, la IT-iştii de geniu, la … avem inteligenţă cu carul, asta nu se poate nega! Şi, la ce ne foloseşte? – ar întreba un mucalit. Căci olimpicii cresc şi-o tulesc afară, doctorii şi inventatorii la fel, actorii au lefuri jenante, trăiesc greu şi asta nu-i drept, de scriitori ce să mai spun? IT-iştii o şterg şi ei pe unde pot şi uite aşa rămînem pe cap cu nonvaloarea, cu şmecheria şi cu impostura, nu v-aţi săturat? Şi încă, Slavă Domnului, mai avem din „generaţiile vechi” vreo cîţiva specialişti la care apelăm la nevoie. Şi-apoi? …
„Şi-apoi, la cine ne-om duce cînd ne îmbolnăvim?” – exclamă speriată d-na doctor L., specialist de mare reputaţie, care ştie exact „cît e ceasul”.

Păi, la „biseptolul” ăla care de fapt e un an cu 365 de zile, probabil toate tîmpite, pe care ni le va face el şi colegii lui întru competenţă, nouă şi ţării, elevul ăla care a scris, recent, gogomănia aia la BAC, e vorba, să ne reamintim, de un elev absolvent de liceu din România anului 2015! Sau eventual la celălalt, care are drept creier un organ „oarecum” necesar corpului – cum a scris alt elev, aceeaşi promoţie, alt liceu. Ei ne vor trata bolile, vor construi case, poduri, centrale electrice nucleare, vor conduce sectoare importante ale economiei, vor elabora şi implementa strategii politice, vor construi viitorul.

Viitorul – „oarecum” necesar omului? Sau oricum? Sau nicicum?
Stela-Maria Ivaneş