Craca de sub picioare

RADU VIDA

Dezavantajul sau avantajul candidatului la preşedinţie este că, anunţat din timp, devine un tip cunoscut. Nimeni nu-şi arată la prima vedere farmecele şi contradicţiile, strălucirile şi tenebrele. Dar, odată desemnat, începe să se dea în bărci. Şi, indiferent cît este de atent, diferitele situaţii în care este pus îl fac vulnerabil. Plăcut sau hulit. Antipatic sau galeş. Şi, cu toate că niciodată nu-l vom cunoaşte cu adevărat, candidatul se va înfăţişa alegătorului în toată splendoarea.

Cel mai vechi şi mai bine cotat pînă acum este liberalul Crin Antonescu. Numai că, spuneam, vechimea nu este întotdeaua un avantaj, mai ales cînd personajul este unul foarte volubil, eufemistic vorbind şi, cînd logoreea de care, evident că suferă, nu-i dă pace.

Sigur, de cînd îl macină ideea, s-a tuns, a mai redus din şpriţuri şi şi-a ordonat ideile. Nu multe, dar fixe. E bine că vorbeşte mult, pentru că, altfel, n-am reuşi să-l „mirosim” şi să votăm în cunoştinţă de cauză. Cu toate că, la o vreme, părea că s-a potolit, că sîngele tînăr şi necazurile prin care a trecut l-au maturizat, dar tot… gura îl trădează. Şi, zău aşa, cîteodată pare că nu mai vrea să fie preşedinte. Sau, dîndu-şi seama că nu poate, că s-a erodat încă înainte de termen, se dă rotund.

Recunosc că este greu să pozezi în omul care acoperă marea majoritate a gusturilor unui popor. Dar e şi mai greu să-ţi tai singur craca de sub picioare, fără să te îndemne nimeni. Nu sînt sigur că pînă la alegeri electoratul va ţine minte toate propoziţiile d-lui Crin Antonescu. Acelea care au sunat fals în marşul spre fotoliul de la Cotroceni. Cu siguranţă, una dintre ele va cîntări foarte greu în exprimările de la urne.

Cum şi politicienii sînt oameni şi s-au învăţat, asemenea întregii societăţi, să fie un fel de „Gigi contra” în orice împrejurare, şi d-ul Antonesu s-a dat la un liberal de-al lui. Dar pentru că nici acolo nu se suportă om cu persoană cînd vine vorba despre funcţii, l-a atacat pe presupusul rival, domnul Călin Popescu Tăriceanu, cu un apelativ cel puţin ciudat. Cică fostul prim ministru ar fi luat o serie de măsuri grosolane de stînga. Mai pe înţelesul tuturor, “de stînga” nu înseamnă nici comunist, nici măcar social-democrat. Ci, mai degrabă, măsuri care vin în sprijinul celor mulţi şi oropsiţi întotdeauna. Iar astfel de măsuri iau pînă şi cei de… extremă dreaptă. Pentru că, fără să arunci şi poporului ceva, acolo, cît de cît, nu se poate! În război cu el însuşi şi cu toată lumea, pînă şi cu „aliatul vremelnic”, domnul Crin Anonescu s-a… dat şi la premierul Victor Ponta. Susţinînd (a lăsat impresia că fără nici un fel de argument) că există o presiune a serviciilor (secrete n.n.) pentru ca d-ul Ponta să candideze la preşedinţie. Nu au contat declaraţiile mai tuturor liderilor PSD în favoarea candidaturii (unice) a lui Crin Antonescu! Nu au contat nici argumentele „logice” din chiar mintea candidatului! Propoziţia a fost lansată. Şi lumea s-a întrebat: oare de ce consideră viitorul preşedinte „serviciile” ca pe nişte duşmani. Ei nu sînt tot parte a acestei ţări? Nu au aceleaşi scopuri de bine în ceea ce ne priveşte?

Chiar dacă încă mai are adepţi, formula de preşedinte „jucător” s-a cam demonetizat. Şi, dacă tot nu s-a schimbat Constituţia în sensul unei republici parlamentare, alegătorul simte tot mai mult nevoia unui preşedinte înţelept. Cumpătat. Care, vorba aia, măsoară de două ori, pîn’ să taie o dată. Gargariseala şi porumbeii scăpaţi din vîrful limbii nu sînt cele mai bune argumente pentru înlocuirea altui gargaragiu, care a sfidat cu vorba şi fapta vrerea unei întregi naţii. Iar imitarea modelului, care în zece ani de domnie băsesciană n-a făcut altceva decît să batjocorească, nu este chiar cel mai bun argument pentru convingerea electoratului.