Cozile de topor au scos la mezat suveranitatea României

Ilie CĂLIAN

Neîndoielnic, mulţi cetăţeni se vor fi speriat de tămbălăul făcut de Traian Băsescu şi “echipa de zgomote” a PDL în parlamentul european şi într-o bună parte din presa străină. Acuzele isterice de lovitură de stat sau puci au avut destulă priză. Întrebarea firească este: de ce? Haideţi să facem o scurtă recapitulare. Noua majoritate parlamentară a provocat – prin moţiune de cenzură, aşadar pe cale parlamentară şi constituţională – căderea Guvernului M.R. Ungureanu. Băsescu se vede obligat să încredinţeze USL, respectiv lui Victor Ponta, preşedintele PSD şi copreşedinte al USL, formarea unui nou guvern. A contestat UE şi parlamentul european caracterul constituţional al formării noului guvern, susţinut de o nouă configuraţie a majorităţii parlamentare? Nicidecum! A fost considerată noua majoritate parlamentară drept neconstituţională? Nicidecum! Această nouă majoritate parlamentară schimbă conducerea celor două Camere ale Parlamentului. Curtea Constituţională nu contestă schimbarea. Noua majoritate parlamentară îl suspendă – perfect constituţional – pe preşedintele Băsescu. Ei, de acum încolo se lansează formula “lovitură de stat”. Vasăzică, Parlamentul României face o lovitură de stat?! Nu e aiuritor – cel puţin pentru oamenii care ştiu că loviturile de stat nu se fac cu mijloace constituţionale, ci invers, încălcînd mecanismele parlamentare.

Atunci, cum se explică toate astea? Să nu aibă ţările occidentale specialişti la ambasadele lor, oameni care urmăresc cu atenţie viaţa politică şi care cunosc Constituţia României? Au, desigur. De altfel, este de observat că, cu excepţia Angelei Merkel, care s-a cam grăbit, cancelariile occidentale au fost prudente, întregul tărăboi fiind susţinut în parlamentul european de către reprezentanţii partidelor “populare”, din care face parte şi PDL. Aşadar, o imensă mascaradă de partid. Dar dacă este, totuşi, ceva în plus?

Ca să înţelegem ce ar putea fi în plus faţă de inflamarea “de partid”, va trebui să ne întoarcem în 2004, la “revoluţia portocalie”. Nu doar la cea din România, care l-a adus la putere pe Băsescu, dar şi la cele din Iugoslavia, Ucraina şi Georgia. Patru simultan. Să fi fost întîmplătoare aceste revoluţii colorate?! Evident, au fost bine coordonate şi “sponsorizate”. Anumite cercuri din SUA şi UE au recunoscut deschis această “sponsorizare”. Or, după cum bine ştim, totul se plăteşte. Noii şefi instalaţi de revoluţiile colorate vor fi avut de plătit – ulterior instalării lor. Înlocuirea intempestivă a lui “Dragă Stolo” cu Băsescu nu va fi fost întîmplătoare. Să nu fi fost liberalii, reprezentaţi de Stolojan, o garanţie sigură a orientării României în folosul anumitor cercuri economice occidentale? Poate. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, după ce Băsescu şi-a întors partidul cu 180 de grade, de la social-democraţi la “populari”, acestuia i s-au tolerat – şi în primul mandat, şi în al doilea – grave încălcări ale Constituţiei? Cum se explică faptul că nimeni nu a observat, în Occident, cum Băsescu se bătea şi cu stînga, şi cu dreapta, şi cu centrul spectrului politic, fără nici o orientare doctrinară, ci doar cu scopul acaparării cît mai multor puteri personale?!

Nu cumva inflamarea “popularilor” europeni are oareşce motive “de afaceri”?! Nu cumva căderea Guvernului M.R. Ungureanu – cel care se repezise să pună în aplicare proiectul lui Băsescu de înstrăinare a tuturor rezervelor subsolului (metale, petrol, gaze) – a iritat anumite “cercuri de interese”? Ba da! Iar acestea şi-au păstrat nădejdea în Băsescu. Iar dacă şi acesta este înlocuit, nu cumva vor avea ceva de pierdut?! Evident, aşa stau lucrurile. Nu este vorba, desigur, despre îndepărtarea României de NATO şi UE, ci, repet, de unele “cercuri de interese” – sau poate nici măcar de acestea, ci de modul în care ar putea face ele afaceri în România.

De fapt, problema în sine este simplă: forţele politice care deţin noua majoritate parlamentară au dreptul să-şi exercite puterea pe care o deţin în Parlament – şi pe care, parţial, şi-au reconfirmat-o în urma alegerilor locale. Are dreptul Uniunea Europeană sau Comisia, Consiliul ori Parlamentul ei să ne dea ordine? În niciun caz: sîntem o ţară suverană, cu drepturi egale, în UE, cu ale celorlalte 26 de ţări membre. Grav este faptul că tocmai cozile de topor româneşti au scos la mezat suveranitatea României.