Costă!

E ruşinos că acest editorial a fost inspirat de câţiva protestatari, cititori care au telefonat la redacţie. Cerând imperativ şi ultimativ să dăm programul tv!

Să vedem:

Programul tv este oferit de către posturile tv gratis. Printr-o simplă apăsare de buton, teletextul şi ghidul tv al fiecărui canal vă spune ce şi cum. La zi. Cu modificări de ultimă oră. În cazul ziarelor, televiziunile cer un braţ de bani. Fiecare în parte şi toţi deodată.

Iar ziarul nostru costă doar 2 lei.

Spuneam că-i ruşinos, pentru că n-am fi crezut niciodată că un ziar se cumpără pentru programul tv. Noi, cei care gândim şi punem în pagină acest jurnal scris, aveam convingerea că omul dă 2 lei pentru a citi. Informaţii din lumea noastră şi a celorlalţi semeni, articole despre una sau alta din problemele cotidianului, reportaje care să ungă încheieturile sufletului şi să se constituie badijonaj împotriva relelor lumii, analize şi comentarii cu oameni care se apleacă asupra aspectelor vieţii noastre de zi cu zi şi care s-au specializat în felii de existenţă, urmărite cu acribie şi competenţă etc.

Şi acest… etc. îşi are rostul lui.

Pentru că paginile de cultură, spre exemplu, ornează sufletul cu ce are omenirea mai bun; sportul aduce mai aproape de noi rezultatele competiţiei umane şi mândria de a fi, mereu, printre primii; economicul ne familiarizează cu ce e mai important în lumea asta pentru a trăi bine; socialul veghează ca fiinţa să aibă acel confort ce ţine pasul cu secolul în care trăim; paginile de umor descreţesc frunţi şi umplu lumea de râs sănătos şi entuziast – pentru zile faste şi riduri cât mai puţine…

Asta am crezut noi că înseamnă ziarul.

Şi asta facem cât putem de bine, în fiecare zi, în fiecare clipă… Asta pentru că munca noastră nu-i normată, întâmplările despre care scriem nu se petrec la comandă, între acele 8 ore frumos orânduite pe cadranul ceasornicului în care strungul merge, de la 6 la 14,30 să zicem, (cu pauză de masă obligatorie de 30 de minute), după care, un duş, schimb de rufe şi…. liber. „Un gazetar – spunea fondatorul jurnalului El Pais – e ca o lampă de veghe. Pe timp de zi pâlpâie, ca un far spre lumina solară, iar noaptea face concurenţă lunii. Dacă nu gândeşte, lucrează, dacă nu scrie, adună materiale pentru viitoare aventuri”.

Iar ziarul nostru costă doar 2 lei.

Bani în care intră şi deplasările pe teren, şi plata pentru ştirile de agenţie, şi tiparul, şi întreţinerea calculatoarelor, salariile redactorilor, şi plata curentului, a gazului a utilităţilor în general… Reclama? Şi ea costă. Mult. Trebuie s-o achiziţionăm, s-o tehnoredactăm,…

Nu ne plângem… Pentru că ne place ceea ce facem. Dar, dacă toate astea costă, n-am vrea să opintim întru binele nostru şi al dumneavoastră, doar reproducând (pe bani mulţi, cum spuneam) programul farmaciilor, cartea de telefoane, filmele (proaste) in oraş ş.a.m.d.

Scriem pentru că ne place!

Şi ne-am bucura să ne criticaţi pentru ceea ce scriem. Sau nu scriem. Aşa am afla că şi dumneavoastră vă simţiţi ca noi, fericiţi că există cuvânt: tipărit şi citit întru hrană spirituală şi învăţătură de minte.

Mulţumim!

    Redacţia