Cornel Itu: „Este absolut obligatorie o regîndire a nivelului de retribuire a absolvenţilor de medicină”

Deputatul PSD Cornel Itu a susţinut o declaraţie politică prin care critică plecarea în străinătate a personalului medical calificat. Itu arată că pentru stoparea acestui fenomen poate fi făcută doar prin adoptarea unor măsuri economice corespunzătoare. „Interesul naţional impune stoparea acestui exod, care în nici un caz nu poate fi oprit pe căi administrative, dar pot fi luate măsuri de ordin economic. Pentru aceasta este necesară o examinare atentă, o analiză de depistare a modalităţilor economice prin care putem motiva rămînerea cadrelor de specialişti în ţară, încă din faza incipientă a pregătirii lor”, afirmă parlamentarul dejean. Totodată, Cornel Itu strage atenţia că, printre cei care vor să îmbrăţişeze meseria de medic, se află persoane provenite din familii defavorizate, care ar trebui să beneficieze de un sprijin mai consistent pe perioada studiilor. De asemenea, Itu spune că, din cauza neajunsurilor, mulţi absolvenţi de liceu nici nu-şi permit să se îndrepte către Medicină, deşi ar avea înclinaţii în această direcţie. „Printre studenţii medicinişti, alături de cei care sînt în măsură să-şi plătească taxele şi să se întreţină pe parcursul anilor de studiu, există o categorie de elemente valoroase provenite dintr-un mediu social devaforizat, cu venituri mici, pentru care efortul studiilor pe parcursul celor 6 ani este umilitor şi greu de imaginat. Mai mult, chiar, numeroşi potenţiali studenţi la medicină nici nu se încumetă să încerce admiterea din cauza nevoilor materiale”, subliniază deputatul social democrat.

În acest sens, deputatul Cornel Itu le propune colegilor din Parlament o serie de măsuri, printre care subvenţionarea de către stat a studiilor, cu condiţia ca viitorul absolvent să profeseze cel puţin zece ani în ţară. „E necesar să ne gîndim la o soluţie convenabilă pentru toţi cei implicaţi şi care să ducă la rezultatele dorite, şi-anume ca medicii să rămînă în ţară. În acest sens, socotesc că ar fi posibil un contract iniţial între studenţii începători şi stat, prin care acesta să acorde împrumuturi cu dobîndă zero celor care studiază medicina şi solicită ajutor. La rîndul lor, aceştia vor rambursa datoria către stat şi vreme de 10 ani vor avea obligaţia de a practica medicina în România. Aceasta presupune, fără îndoială, ca, după absolvirea facultăţii de medicină, odată cu angajarea într-o unitate medicală, medicii să fie astfel remuneraţi, încît să poată restitui împrumutul şi totodată să poată trăi decent, să se poată perfecţiona în continuare, să îşi poată întemeia o familie”, precizează Cornel Itu.

Potrivit acestuia, în prezent salariul unui medic rezident este în jur de 900 de lei.Ceea ce înseamnă că el cîştigă într-un an aproximativ valoarea taxei anuale din timpul studenţiei(6.000 lei pînă la 8.100 lei, diferenţiat de la o universitate la alta). „Creşterea salariului în următorii 5 ani post-rezidenţiali este nesemnificativă,ceea ce înseamnă că după absolvire tînărul medic continuă timp de 10 ani să trăiască ca un student. Ca această propunere de contract să fie viabilă, este absolut obligatorie o regîndire a nivelului de retribuire a absolvenţilor de medicină! Pînă nu vom pune în practică măsuri de acest fel sau altele care se dovedesc a fi viabile, benefice,exodul medicilor va continua, vor merge acolo unde li se oferă condiţii de muncă şi de trai corespunzătoare şi unde vor da cu siguranţă potenţialul maxim al pregătirii lor din România spre binele societăţii adoptive”, conchide parlamentarul.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.