Cornel Itu cere modificarea Legii Moţilor

• S-ar putea face dreptate urmaşilor lui Avram Iancu •

Deputatul PSD, Cornel Itu, vrea să corecteze o nedreptate cu care se confruntă locuitorii satelor din zona de munte, în privinţa vânzării materialului lemnos atât provenit din pădurile comunale de la munte, cât şi a celui provenit  din pădurile proprii. Astfel -, arătând că locuitorii din satele de munte sunt lipsiţi de mijloace de subzistenţă şi că, dintotdeauna, ocupaţia de bază a persoanelor din aceste comunităţi a fost munca la pădure şi valorificarea lemnului în pieţele din ţară sub formă de material lemnos semiprelucrat în unelte din lemn, vase din lemn sau cherestea şi grinzi -, parlamentarul clujean îi solicită ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Daniel Constantin, să schimbe unele prevederi din actul legislativ.

Explicând că familiile din satele de munte – unele, confruntate cu o situaţie financiară precară – au obţinut întotdeauna, din partea autorităţilor locale, material lemnos ca ajutor material şi semnalând faptul că legislaţia în domeniu are importante lacune, deputatul consideră că se impune modificarea Legii 144/2000, numită generic Legea moţilor din Munţii Apuseni. „Legislaţia actuală permite atribuirea de materiale lemnoase acestor localnici, însă fără să le asigure documente legale de însoţire a lemnului către pieţele din ţară, la târguri sau oboare, pentru valorificare. Având în vedere această situaţie, ar fi oportună modificarea Legii 144/2000, astfel încât să prevadă atribuirea de material lemnos din pădurile statului de la 10 la 15 mc. pe familie şi pentru care să se prevadă emiterea de avize de însoţire către toate pieţele, oboarele şi târgurile din ţară după solicitarea fiecăruia”, afirmă Itu.

„De asemenea, se cer prevederi legale care să permită eliberarea de avize de însoţire la pieţele din ţară pentru lemnul obţinut din composesoratele satelor de munte pentru lemnul obţinut din pădurile primăriilor din comunele de munte şi pentru lemnul provenit  din pădurile proprii cu titlu de persoană fizică. Este cunoscut faptul că familiile din satele de munte au obţinut întotdeauna material lemnos ca ajutor material, dar nu li s-au dat niciodată documente de însoţire pentru lemnul ce urma să fie vândut în pieţele din ţară. Astfel, s-a perpetuat o situaţie nedreaptă, întrucât, pe de o parte, aceste familii au dreptul în mod legal la ajutoare sub formă de material lemnos pentru completarea veniturilor, dar când vor să-l valorifice nu li se permite, mai mult li se confiscă marfa obţinută legal şi sunt sancţionate cu amenzi foarte mari ori li se confiscă maşinile, tractoarele şi căruţele. Acest fenomen adânceşte şi mai mult sărăcia populaţiei din zonele de munte”, explică parlamentarul.

Având în vedere aceste aspecte, deputatul social-democrat îi solicită ministrului să analizeze oportunitatea modificării Legii 144/2000, „pentru a îndrepta această situaţie nefavorabilă pentru numeroase familii nevoiaşe din zonele montane ale României”, punctează Cornel Itu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.