Cordoş îi cere socoteală lui Boc vizavi de banii de la guvern pentru investiţii

Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş îi cere primului ministru Emil Boc, prin intermediul unei interpelări parlamentare, să-i dea lămuriri cu privire la modul în care au fost utilizaţi bani alocaţi de Executiv pentru investiţii în 2009 şi 2010. Totodată, senatorul vrea să afle de la Boc dacă se vor lua măsuri împotriva managerilor din instituţiile de stat care se fac vinovaţi de proasta administrare a banului public.

‘’În discursurile pompoase cu care ne-aţi obişnuit din postura de şef al Guvernului, aţi declarat totdeauna că pentru România, cel mai important obiectiv sînt investiţiile, de aceea, în anul 2012 vă veţi axa pe   «prioritizarea investiţiilor şi dirijarea banilor către lucrurile care aduc plus valoare în economie». Este ştiut faptul că la nivel naţional sînt peste 40.000 de investiţii începute, unele chiar din anii ’90, iar sute de milioane de lei se pierd anual pentru conservarea acestora. În unele declaraţii, chiar recunoaşteţi  că s-au făcut investitii care constituie «greşeli de neiertat», spre exemplu parcuri construite în pădure, greşeli pentru care cineva ar trebui să fie tras la răspundere. Ne daţi asigurări cu privire la importanţa pe care guvernul o acordă relaţiei cu investitorii care vor să dezvolte sau să extindă afaceri în România, dar în practică asistăm cu uimire la exodul investitorilor, alarmaţi de fiscalitatea crescută şi de lipsa unui cadru legislativ coerent în domeniu’’, susţine Cordoş.

În acest context parlamentarul clujean vrea să afle cum au fost utilizaţi, în mod concret, cei 33 de miliarde de lei pentru investiţi de la bugetul de stat alocaţi în 2010, respectiv  36 de miliarde de  lei în 2011. Mai mult, senatorul clujean doreşte o trecere în revistă a obiectivelor efectiv finalizate şi precizări legate de strategia Executivului pentru investiţiile evaluate, în prezent, ca nerentabile. Pentru aceste ultime cazuri, primul ministru este întrebat dacă  intentionează să adopte măsuri împotriva managerilor din instituţiile de stat care se fac vinovaţi de proasta administrare a banului public.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.