Cordoş crede că secretul dezvoltării durabile e economia socială

Senatorul Alexandru Cordoş a încercat să-i convingă pe colegii săi din cadrul Atelierului ‘’Statul social responsabil – Munca şi relaţia cu sindicatele’’, organizat în cadrul Consiliului Naţional PSD, cu privire la necesitatea  legislaţiei muncii, precum şi a implementării unei economii sociale în România. ‘’Economia socială reprezintă un factor important de coeziune socială, contribuie la dezvoltarea pluralismului pieţelor economice şi în aceiaşi măsură creşte gradul de ocupare a forţei de muncă prin faptul că foloseşte profitul obţinut pentru crearea de noi locuri de muncă.

Chiar dacă în prezent nu există o lege care să reglementeze acest concept, am făcut  paşi importanţi pentru stimularea unor politici economice active. Un exemplu elocvent este modelul de întreprindere socială implementat la Cîmpia Turzii. Combinatul social reprezintă o şansă reală de angajare pentru persoanele disponibilizate aflate în căutarea unui loc de muncă”, a spus Cordoş. Aflat la a treia ediţie, acest atelier tematic a adus în discuţie subiecte precum stimularea ocupării forţei de muncă şi dezvoltarea economiei sociale, statul social şi protecţia socială în noul context al descentralizării, sistemul de protecţie al familiei şi copilului. La acest eveniment au fost invitaţi parlamentari, miniştri, specialişi în domeniul legislaţiei muncii şi  protecţiei sociale, lideri de sindicate şi patronate, societatea civilă şi reprezentaţi ai organizaţiilor judeţene PSD.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.