Cordoş cere o mai mare susţinere pentru tinerii antreprenori

Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş a atras atenţia, în cadrul unei declaraţii politice susţinută în Camera superioară a Parlamentului, asupra importanţei susţinerii tinerilor care şi-au propus să construiască o afacere de succes în România. El avertizează că în cazul în care aceşti tineri vor fi ignoraţi în viitor ‘’vom vorbi doar despre potenţialul şi inteligenţa exportată în ţări care le-au facilitat punerea în practică a ideilor’’.

“Ţara noastră are tineri cu potenţial extraordinar în domeniul antreprenorial. Mediul de afaceri din România ar cunoaşte o dezvoltare extraordinară dacă peste 5-10 ani toate aceste idei se vor transforma în afaceri reale, în societăţi comerciale cu doi, trei, patru, zece, o sută de angajaţi, cu cifre de afaceri de zeci de mii, sute de mii sau, de ce nu, chiar milioane de euro.

Cel mai important aspect este faptul că aceşti tineri îşi imaginează afacerile scalabile la nivel global. Cu alte cuvinte, ei vor să se dezvolte şi în afara ţării. Un lucru absolut remarcabil este faptul că nu vor neapărat să plece din ţară, că sînt hotărîţi de-a dreptul să demonstreze că se poate face treabă şi în România.

Aspectul mai puţin plăcut este că actualmente aceşti tineri sînt în căutare de valori şi repere la care să se raporteze. Ei caută modele în personalităţile din domeniul afacerilor, în liderii politici, în proiectele dezvoltate de instituţiile de profil, care ar putea să le îndrume paşii în afaceri. Sînt avizi de informaţie, de cunoaştere, sorb fiecare sfat pe care-l primesc’’, a spus Cordoş. Senatorul susţine că oamenii politici ar trebui să vină în întîmpinarea acestor tineri pentru a le facilita accesul la surse de informare şi de finanţare. În acest sens, Cordoş propune implementareai unui complex de acţiuni cu scopul de a-i urmări şi a-i ajuta pe tineri în demersul lor.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.