Corala ”ARMONIA” – concert la Gherla

În municipiul Gherla a debutat seria tradiționalelor concerte de Crăciun. Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Gherla pregătește comunitatea locală pentru atmosfera binecuvântată a sărbătorilor de iarnă, printr-un eveniment cultural și spiritual deosebit. Joi, 4 decembrie 2025, de la ora 18, Biserica „Sfânta Treime și Sfinții Martiri Brâncoveni”( preot paroh părintele protopop Paul Iulian Isip) de pe strada Clujului din Gherla va găzdui concertul extraordinar de colinde susținut de Corala bărbătească „Armonia”, una dintre cele mai apreciate formații corale din România. Accesul publicului este liber. În preajma Nașterii Domnului, organizatorii își propun să readucă în inimile credincioșilor bucuria colindului – acel simbol vechi de secole al vestirii Mesiei, care unește generații și apropie comunități. Atmosfera lăcașului de cult se va transforma, pentru o seară, într-o reinterpretare simbolică a Betleemului, iar colindele vor deveni puntea către liniștea și pacea specifice marii sărbători creștine. Evenimentul este posibil datorită sprijinului partenerilor locali, cărora organizatorii le transmit mulțumiri. Seara se anunță a fi una memorabilă, încărcată de emoție, armonie și de bucuria întâlnirii dintre credincioși sub lumina cântărilor tradiționale. ATCOR Gherla invită întreaga comunitate să ia parte la această celebrare dedicată colindului și spiritului Crăciunului. În perioada următoare vor mai avea loc și alte manifestări religioase pe tema celei mai mari sărbători creștinești.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.