COPAC: Mesaj pentru pacienții cronici

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România atrage atenția că bolile cronice s-au dovedit a fi factori de risc importanți în decesul a peste 60.000 de persoane infectate în ultimii doi ani cu SARS-Cov-2 în România și face apel la toți pacienții cronici să ia legătura cu medicul de familie cât mai devreme după apariția primelor simptome de Covid-19.

„În ultimele zile numărul de cazuri de COVID 19 a explodat. Pacienții cronici, mai ales cei în vârstă, continuă să fie vulnerabili în fața bolii. Raportările Institutului Național de Sănătate Publică arată că peste 93% din cei decedați aveau cel puțin o boală cronică din următoarele categorii: boli cardiovasculare (7 din10 cazuri), diabet zaharat (3 din 10), boli neurologice sau obezitate (2 din 10) și, afecțiuni renale, pulmonare sau cancer (1 din 10). În acest context, facem apel la toți pacienții cronici să ia legătura cu medicul de familie cât mai devreme după apariția primelor simptome de Covid-19. Tratamentele specifice pentru COVID-19, care acum există, trebuie administrate cât mai repede și pot reduce semnificativ riscul de agravare al bolii, durata de evoluție a bolii, riscul de de spitalizare și deces. Interesați-vă și dacă medicul dvs realizează teste, întrucât în prezent 4000 de medici de familie fac acest lucru” – atenționează COPAC.

Pașii de urmat în cazul unui rezultat pozitiv la testarea pentru detecția virusului SARS-CoV-2

„În primele 5 zile de la obținerea rezultatului, persoanele cu cel puțin doi factori de risc trebuie să se adreseze unui Centru de evaluare și tratament COVID-19. După o evaluare clinică și de laborator, medicii din centrele de evaluare pot prescrie pacienților tratament în ambulator (pentru acasă), tratament adaptat profilului clinic al fiecărui pacient, în corelație cu  severitatea bolii și prezența factorilor de risc menționați. Simptomele infecției cu coronavirus apar de regulă la 2-6 zile după expunere, iar în unele cazuri până la 14 zile, după. Cel mai frecvent observate manifestări ale Covid 19 sunt: febră sau frisoane, tuse, dificultăți de respirație, oboseală, dureri musculare și corporale, durere de cap, pierderea gustului sau mirosului, durere de gât, congestia nasului su rinoree, greață sau vărsături, diaree. În cazul infecției cu varianta Omicron a virusului, cercetările indică faptul că simptomele cel mai ades întâlnite sunt rinoreea (curgerea nasului), cefaleea (dureri de cap), stare de oboseală (ușoară sau severă), strănutul și durerea în gât. În prezent, există tratament care poate fi administrat și previne complicațiile și ajungerea într-o stare gravă” – atenționează COPAC.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut