Contribuția Clujului la schimburile comerciale ale României

Firmele cu sediul social în județul Cluj au exportat, în primele 5 luni ale anului mărfuri reprezentând 2,82 % din exportul României, ceea ce situează județul nostru pe locul 12 la capitolul exporturi.

Firmele cu sediul social în municipiul Bucureşti au exportat, în primele 5 luni ale acestui an, mărfuri în valoare de 8,1 miliarde euro, reprezentând 20,35% din exportul României, depăşind cu 13,5% valoarea realizată în perioada similară din 2022, medie superioară creşterii exportului românesc în perioada respectivă (7,5%), potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

CCIB menţionează ca sursă cele mai recente date statistice anunţate de Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) privind evoluţia schimburilor comerciale ale României pe judeţe, la 30 mai 2023.

Comparativ cu perioada similară din 2022, ponderea municipiului Bucureşti în exportul României a crescut la 30 mai cu un punct procentual, însumând circa un miliard euro.

Municipiul Bucureşti, care depăşeşte a cincea parte din exportul României, a fost urmat în acest top de judeţele: Timiş cu o pondere de 10,09%, Argeş – 7,79%, Braşov – 5,13%, Arad – 4,33%, Ilfov – 4,23%, Dolj – 3,61%, Alba – 3,57%, Sibiu – 3,47%, Prahova – 3,13%, Bihor – 3,04%, Cluj – 2,82%, Olt – 2,47%, Constanţa – 2,41% şi Maramureş 2,01%. Ponderea acestor 15 judeţe în exportul României a fost de 78,45%, în timp ce restul de 27 au însumat doar 21,55% (9 judeţe cu ponderi între 1,81% şi 1,05%, restul de 18 deţinând între 0,85% şi 0,06%).

La import, firmele cu sediul social în Municipiul Bucureşti au înregistrat o valoare de 16,1 miliarde euro, deţinând o pondere de 31,81% din importul României în perioada 1 ianuarie – 30 mai 2023, reprezentând o majorare cu 5,1%, faţă de primele 5 luni din 2022. Municipiul Bucureşti, care deţine aproape o treime din totalul importului, a fost urmat în acest Top la mare distanţă de judeţele: Ilfov – 9,60%, Timiş – 7,02%, Argeş – 4,36%, Cluj – 3,69%, Prahova – 3,56%, Braşov – 3,49%, Constanţa – 3,44%, Arad – 2,88%, Bihor – 2,61%, Alba – 2,55%, Sibiu – 2,33%, Dolj – 2,22% şi Mureş – 2,05%. Ponderea acestor 14 judeţe în importul României a fost de 81,61%, în timp ce restul de 28 au însumat 18,39% (6 judeţe între 1,38% şi 1,02%, iar restul de 22 cu ponderi între 0,98% şi 0,08%).

„Agregând datele de mai sus rezultă că firmele bucureştene au derulat în primele 5 luni ale anului 2023, operaţiuni de comerţ internaţional în valoare de 24,2 miliarde euro, reprezentând 26,8% din comerţul exterior al ţării noastre. Pe locul 2 s-a situat judeţul Timiş cu o pondere de 8,4%, iar pe 3 judeţul Ilfov cu 7,2%”, arată CCIB.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut