Contracronometru / Revoluţia liliputanilor din fotbal

Etapa a 3-a a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal a fost marcată de câteva rezultate cel puţin surprinzătoare, ca să nu le numesc nefireşti ori nepământene, ceea ce confirmă faptul că valorile s-au nivelat şi că nu mai există echipe foarte mici, iar cele etichetate drept mari şi-au mai pierdut din aură. Cel mai bun exemplu este Azerbaidjan, care şi-a depăşit condiţia de out-sideră. De la statutul de „ciuca bătăilor”, pe care l-a avut odinioară, micuţa naţională a Azerbaidjan-ului a ajuns să se bată de la egal la egal cu echipe de nivel superior şi să ia în calcul posibilitatea, utopică odinioară, calificării la un turneu final. Aspiraţii la care n-ar fi visat în trecut nici cel mai optimist suporter al Azerbaidjan-ului, obişnuit ca echipa favorită să încaseze constant o…căruţă de goluri. Revoluţia echipelor minuscule de pe harta fotbalului disturbă liniştea naţionalelor cu pretenţii, care nu mai îndrăznesc să-şi facă planuri cu vechile „cenuşărese”.

Faptul că Azerbaidjan a obţinut patru puncte din disputele cu Norvegia şi Cehia, formaţii de cu totul altă categorie, nu aş numi-o întâmplare ori rod al hazardului, ci un semn că sportul rege nu mai este apanajul celor mari şi tari. Şi asta spre satisfacţia lui Sepp Blatter, promotorul globalizării în fotbal, care dacă mai rămânea în funcţia de preşedinte al FIFA ar fi militat pentru organizarea unui Campionat Mondial al canibalilor în Insulele Capului Verde. Revenind, e adevărat că nici Norvegia şi nici Cehia nu mai sunt de speriat, dar parcă rezultatele cu Azerbaidjan sfidează logica şi cursul firesc al…evoluţiei.

A nu se înţelege că naţionale precum Azerbaidjan sau Insulele Feroe pot răsturna chiar atât de mult valorile încât să ajungă să câştige o competiţie majoră, precum Campionatul Mondial sau Campionatul European. N-aş merge chiar atât de departe. O astfel de viziune este vecină cu imposibilul şi ţine mai degrabă de un scenariu de film ştiinţifico-fantastic. Nici chiar părintele neoficial al genului, Isaac Asimov, n-ar îmbrăţişa un astfel de subiect, pe care l-ar considera cel puţin straniu. Şi dacă prin absurd s-ar ajunge atât de departe, înseamnă că se apropie sfârşitul lumii!

N-aş fi crezut niciodată că naţionale minuscule ca Azerbaidjan, Insulele Feroe, Malta, Luxemburg, Andorra, Kazahstan şi chiar Islanda vor ajunge să conteze în fotbalul mare şi să influenţeze ierarhii. Andorra s-a dovedit o nucă greu de spart pentru Elveţia, care abia s-a impus cu 2-1 în faţa unei echipe de amatori, în care „strălucesc” bucătari, avocaţi, funcţionari, chelneri şi vânzători de chilipiruri. Malta a rezistat aproape 80 de minute în meciul cu Lituania, iar Armenia, pusă la zid de România, a fost la un pas să bată Polonia în inferioritate numerică, dar în final nu s-a ales cu nimic.

În concluzie, în timp ce naţionalele mici progresează, dintre cele consacrate multe se află în regres sau bat pur şi simplu pasul pe loc. Şi mă refer la Olanda, Norvegia, Cehia, Danemarca, România şi chiar Anglia, care deşi are un campionat hipertrofiat financiar nu erupe la nivel de naţională. Pentru inventatoarea fotbalului nu e suficientă doar calificarea la turneele finale. E nevoie de mai mult, or în acest moment Anglia nu confirmă aşteptările şi avem exemplul eliminării ruşinoase de la europeanul din Franţa, unde a fost învinsă de Islanda, o picătură neînsemnată în imensul ocean al fotbalului. Ocean în care peştele cel mic nu mai este înghiţit cu una-cu două de peştele cel mare.

Cristian FOCŞANU