Contracronometru / Ne-am constipat în faţa polonezilor

Iniţial m-am gândit la un titlu de genul „Un fleac, ne-au ciuruit”, dar mi s-a părut răsuflat, fumat, expirat, peste măsură folosit în presa de specialitate, perimat, un clişeu pentru genul acesta de materiale. Personal îmi place, pentru că-mi aduce aminte de regretatul Sergiu Nicolaescu şi l-aş fi pus în legătură cu meciul România – Polonia, din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia. Probabil că ar fi fost o alegere nu atât inspirată, cât mai ales firească, având în vedere rezultatul final al meciului, 0-3. Umilinţă? Din punctul meu de vedere nu, întrucât Polonia ne este superioară în acest moment. Şi nu doar la fotbal. Ruşinos? Nici atât. Regrete după un astfel de rezultat? Da, unul singur. Acela că ai noştri au fost codaci, laşi, temători, fricoşi şi zgârciţi, adoptând tactica ariciului.

Nu mi-am propus să vă plictisesc cu o cronică aridă a unui meci disputat vineri, dezbătut intens pe la televiziuni, întors pe toate feţele şi analizat ca fata la ginecolog de toţi „specialiştii” din România. Ne-am pus mari speranţe în acest meci, dar nu recunoaştem că n-am făcut altceva decât să ne amăgim, pentru că în sinea noastră am ştiut că avem şansa porcului de Crăciun, pe care nimeni şi nimic nu-l scapă de cuţit în virtutea tradiţiei, sfârşind pe mesele românilor, sub formă de fripturi, slănină, cârnaţi, caltaboş, sângerete şi jumeri. Cât de naivi am putut să fim crezând că putem să-i batem pe polonezi cu jucători ce mimează fotbalul şi a căror valoare încape într-o cutie de chibrituri? Cu jucători ce evoluează la echipe liliputane ca Al Sailyia, Viitorul Constanţa, Osmanlispor, Genclerbirligispor, Ludogoreţ Razgrad, Hapoel Beer Şeva, Tom Tomsk, Karabukspor ori FK Rostov. Spre comparaţie, polonezii activează la echipe net superioare ca Bayern Munchen, Wolfsburg, Swansea, AS Monaco, Paris Saint Germain, Sampdoria Genova, Borussia Dortmund, Napoli, Girondins Bordeaux şi AS Roma. Nu am pretenţia de a poza în specialist, dar daţi-mi voie, dragi cititori, să mă îndoiesc că fotbalul din Arabia Saudită, Bulgaria, Israel şi Turcia este peste cel din Germania, Franţa, Anglia şi Italia.

În fine, România a fost trezită la realitate de leşi, iar mult lăudaţii Stanciu, Keşeru, Chipciu şi Benzar au fost aduşi cu picioarele de „lemn” pe pământ. Polonia ne-a scos fotbalul din cap şi ne-a pus la colţ, acolo unde, din păcate, ne este locul în acest moment. Nu este nici o ruşine să recunoaştem că potenţialul echipei actuale este unul foarte scăzut şi că dacă UEFA nu schimbă peste noapte regulamentul calificării la turneul final nu avem nici o şansă să mergem în Rusia decât ca spectatori ori excursionişti.

Sunt de acord că în ciuda perspectivelor sumbre, această înfrângere, prima a României din actualele preliminarii, nu ne compromite şansele la calificare, dar mă raliez celor care admit că pentru a nu le pierde definitiv ne trebuie un antrenor cu tupeu şi nu un fricos, care a vorbit de victorie la conferinţele de presă, însă al cărui obiectiv ascuns a fost să nu piardă de dragul palmaresului. Lui Christoph Daum trebuie să-i spună cineva că antrenează România şi nu o echipă de mîna a treia de pe harta fotbalului, care se constipă şi în faţa Kazahstanului.

 Iar acel cineva este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu. Pe care îl rog respectuos, în caz că-l demite pe neamţ, să nu-l înlocuiască cu Gică Hagi, zis şi „bulibaşa” fotbalului românesc, că tot Viitorul Constanţa se mută la naţională cu pisică şi purcel.

Cristian FOCŞANU