Contracronometru / Cartonaş roşu pentru arbitrajul românesc!

• În fotbalul românesc avem di tăti, vorba moldoveanului, dar parcă nesimţirea le întrece pe toate. Îmi doresc să apuc ziua în care roboţii vor lua locul arbitrilor, dar fără a avea caracterul acestora din urmă.

Etapa a 14-a din Liga 1, prima a returului sezonului regulat, mi-a lăsat un neplăcut gust amar, nu că cele anterioare au fost mai dulci. Ştiam de mai mult timp că avem un campionat mediocru şi că nu e cazul să mă aştept la nimic spectaculos din partea unor jucători nemulţumiţi că sunt plătiţi cu 2000 de euro pe lună (!), în condiţiile în care salariul minim pe economie în România este de 1250 de lei brut, iar netul este de 925 de lei, după ce angajatorul plăteşte la bugetele de stat diferenţa, respectiv 325 de lei. E adevărat că alţii, cum sunt cei de la Pandurii Tg. Jiu, rostogolesc mingea pe gratis, fiindcă legea, dacă o fi existând, este ambiguă, iar cluburile, obligate să-şi onoreze contractele, îşi momesc jucătorii luni întregi cu promisiuni, iar când nici chiar acestea nu mai ţin loc de foame, atunci se trece la planul B, intrarea în insolvenţă, respectiv declararea falimentului. Decât să găsească soluţii, Federaţiei Române de Fotbal îi este mult mai uşor să depuncteze echipele, fără să ia în calcul faptul că jucătorii unei astfel de echipe nu mai au nici o motivaţie. Şi uite aşa, ne-am pricopsit cu un campionat de echipe depunctate şi aflate în insolvenţă.

Acelaşi fotbal mincinos, lânced şi fad, aceleaşi declaraţii nesărate din partea antenorilor, fotbaliştilor şi conducătorilor de cluburi, tribune goale… Dar constat că ne întoarcem la vechile metehne, specifice regimului de odinioară, deşi mulţi se jură că nu fură. Potrivit proverbului „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, oamenii care păstoresc paraliticul fotbal românesc nu se dezmint de practicile ne-ortodoxe. Problema mai mare este că, spre deosebire de timpurile de dinainte de 1990, mizeriile se fac acum în văzul tuturor, fără nici o reţinere, iar cei ce le propagă n-au nici o remuşcare. Toţi am militat pentru înlocuirea lui Mircea Sandu de la şefia Federaţiei Române de Fotbal, de dragul schimbării, deşi în mandatul celui supranumit „Naşul”, România a fost o prezenţă constantă la turneele finale de Campionat Mondial, respectiv European, iar în cupele europene nu făceam doar figuraţie, cum se întâmplă astăzi. Ok, l-am îndepărtat pe Sandu, fiindcă ne-am săturat de faţa lui, ca să-i facem loc lui Răzvan Burleanu, incapabil să gestioneze situaţia de criză în care se află fotbalul românesc. În afara faptului că se îmbracă bine, Burleanu nu mă impresionează nici atunci când vorbeşte, pentru că la capitolul fapte e corigent.

L-aş întreba pe domnul Burleanu de ce avem nevoie de grecul Kyros Vassaras la conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), din moment ce arbitri români par nişte câini fără stăpân, care îşi fac treburile pe unde apucă şi nu e nimeni în urma lor să le strângă rahatul? Domnilor…iresponsabili, arbitrajele în Liga 1 put pestilenţial, sunt scârboase, infecte şi dezgustătoare. Ceea ce s-a întâmplat la meciurile Dinamo – Astra Giurgiu şi Viitorul Constanţa – FC Voluntari depăşeşte graniţele bunului simţ. Atât Cristian Balaj, cât şi Istvan Kovacs sunt vrednici de dispreţ şi ar trebui interzişi în Liga 1 multă vreme de-acum încolo. Personal, i-aş retrograda la Liga a 4-a, unde sigur ar fi fugăriţi şi altoiţi pentru deciziile lor nesimţite, despre care nici nu se pot afirma că au fost luate în pripă. În cazul deciziilor luate de sus-numiţii poate fi vorba fie de lipsă de valoare, fie de rea voinţă. Paradoxal, înclin mai mult spre prima variantă şi astfel nu pot fi acuzat că la rândul meu i-am acuzat pe cei doi bufoni de vicierea rezultatelor.

În cazul golului fantomă marcat de Astra Giurgiu, nu pot accepta că în decizia tuşierului Urzică trebuie să avem în vedere rapiditatea desfăşurării fazei, pentru că atunci ar trebui să-l acuzăm pe asistentul lui Balaj de subiectivism. La fel de bine, tuşierul  ar fi putut să nu semnalizeze nimic, invocând rapiditatea derulării fazei şi cred că ar fi fost mai inspirat. Reluările au demonstrat că mingea nu a trecut cu toată circumferinţa linia porţii, or regulamentul este clar în această privinţă.

La penalty-ul inventat de Balaj în prelungirile jocului Dinamo – Astra Giurgiu nu există nici un dubiu că portarul gazdelor nu a avut nici o intenţie să-l faulteze pe adversar şi că intervenţia lui a fost la minge. Nu era nevoie de părerea unui specialist (alde Ion Crăciunescu) şi nici de invocarea regulamentului pentru a ajunge la concluzia că Balaj a greşit (intenţionat sau nu, numai el o ştie) şi că i-a cadorisit pe giurgiuveni cu un penalty pe care zece din zece arbitri normali la cap nu l-ar fi dictat.

Cristian FOCŞANU