Contracronometru / Când „atacul” sub centură (la Simona) deranjează

Deunăzi m-am pricopsit cu un telefon din partea unei cititoare care m-a scos la tablă, reproşându-mi că am fost prea acid la adresa Simonei Halep, pe care am luat-o la unşpe’ metri după înfrângerea cu cehoiaca Siniakova şi care i-a atras eliminarea prematură şi aş adăuga ruşinoasă din cadrul turneului de la Shenzen, prin utilizarea cuvântului „miserupeală”. Care, potrivit cititoarei în cauză, nu se găseşte în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române şi nu stă în demnitatea jurnalistului să-l folosească.

Mi-am încasat cuminte porţia de critici, remarcând fair-play-ul interlocutoarei. Mai mult decât atât, dânsa mi-a cerut insistent să revin cu o erată. Ei bine, din respect faţă de cititor m-am conformat, dar nu pentru a-mi scuza limbajul, pe care nu-l consider destrăbălat, şi nici părerea în ceea ce priveşte evoluţia Simonei Halep în deja amintitul meci, pe care dealtfel mi-o păstrez, întrucât consider că n-am ciobit din păpuşa de porţelan.

Ţin în primul rând să menţionez că „miserupist” se găseşte în DEX, fiind definit ca nepăsător şi indolent. Or nu văd unde am greşit când eu, neica nimeni, mi-am permis s-o etichetez nepăsătoare pe Simona Halep, utilizând argo-ul „miserupeală”? La fel de bine aş fi putut s-o cataloghez pasivă, indiferentă, neglijentă, delăsătoare, indolentă, detaşată, impasibilă, placidă, sinonime pentru controversatul „miserupeală”. Vreau să cred că limbajul jurnalistic, menţinut în limitele bunului simţ şi care, în limbaj de lemn, nu sare calul, nu abundă neapărat de academisme şi formalisme, ci îşi permite să mai „sape” după regionalisme, jargoane şi logogrife. Mai ales atunci când intenţia celui ce deţine condeiul or tasta laptop-ului nu a fost de a scrie un eseu ştiinţific despre meciul Simonei Halep, ci de a o ironiza, în ceea ce s-a dorit mai degrabă un pamflet.

Materialul în cauză, publicat în numărul de miercuri al ziarului nostru, fiind condimentat cu o fotografie a cărui explicaţie a deranjat şi mai mult cititorul, prin utilizarea abominabilului cuvânt „dos”, cu referire la posteriorul, altfel…fotogenic, zic eu, al Simonei Halep. Ca să nu-i spus şezut ori popou, aşa cum apare în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Prin expresia „ne-a tratat cu dosul” mi-am dorit, stimate cititorule, să fac legătura dintre fotografie şi atitudinea Simonei Halep în acel meci. Dacă ştiam că astfel de ironii nu sunt gustate, atunci lăsam cutiuţa cu persiflări, înţepături şi bălăcării la naftalină şi aş fi apelat la o explicaţie mai formală, de genul „ne-a tratat cu muşchii fesieri, altfel foarte bine lucraţi în sala de forţă, denumiţi ştiinţific gluteus medius şi gluteus minimus”. Nu întâmplător am ales fotografia respectivă, pentru ca mai apoi să optez pentru o explicaţie în spiritul jurnalistului de dinainte de 1989. Unde ar mai fi fost ironia după care am aruncat momeala?

Înainte să-mi închei „pledoaria” (ghilimele nu le-am pus întâmplător şi aştept ca folosirea cuvântului în acest context să fie înţeleasă ca atare), mă văd nevoit să fac o precizare: n-am făcut parte din generaţia presei aservite, obişnuită şi obligată să laude chiar şi nereuşitele. Nu-mi cereţi să scriu că Simona Halep a jucat excepţional într-un meci pierdut, iar ea este victimă colaterală. Nu aşteptaţi să o zugrăvesc pe Simona ca fiind o personalitate de excepţie a lumii contemporane, exemplu scânteietor şi luminos, ale cărei înfăptuiri măreţe şi glorioase în domeniul sportului contribuie la programul de făurire al societăţii româneşti multilateral dezvoltată şi la înaintarea neabătută a României spre cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie.

Nu-mi cereţi să-i scuz atitudinea, invocând apa clocită din sticle, care i-a provocat un deranjament intestinal şi a împiedicat-o să mai fie lucidă, ci daţi-mi voie să scriu ceea ce văd şi nu ceea ce mi-aş dori să văd, ca majoritatea românilor, care o simpatizează pe Simona. Nu aşteptaţi să fiu subiectiv în virtutea patriotismului care ne caracterizează, căci nu-mi stă în fire. După cum eu nu vă cer să nu o mai priviţi pe Simona Halep ca pe ceea ce încă nu este, dar ne dorim să ajungă. Nu caut să o cobor pe Simona de pe piedestalul pe care mult prea devreme au aşezat-o unii, admiţând că ea reprezintă, totuşi, un model pentru tineri într-o ţară în care sunt promovate, prin intermediul canalelor media, de dragul ratingu-ului, pseudo-modele care contribuie la degradarea naţională: pipiţe recarosate şi tunate, îmbuibate cu silicoane şi botox. Departe de a fi ironic, vă mulţumesc pentru critici şi că ne citiţi. Hai Simona!

A consemnat „abominabilul” Cristian FOCŞANU