Continuă lucrările de construcție a unei noi pasarele pietonale peste râul Someș

Potrivit lui Costan Morar, primarul municipiului Dej, noua pasarelă va avea o lățime de 7 metri, va fi prevăzută cu spațiu pietonal, spațiu pentru biciclete, stâlpi de iluminat și va permite o traversare mult mai facilă atât pe jos, cât și cu bicicleta, de pe un mal pe altul al Someșului, două zone care sunt în continuă dezvoltare. Puntea existentă avea utilitate pentru cetățenii municipiului Dej, însă datorită vechimii și deteriorării structurii, cea mai viabilă soluție a fost construcția unei noi pasarele care să ofere posibilitatea de traversare, de promenadă sau mișcare. Mai mult, lățimea pasarelei va permite în cazul unor situații de urgență traversarea de pe o parte pe alta a Someșului cu mașini de intervenție, facilitându-se astfel accesul într-o zonă în care se mai poate ajunge doar utilizând podul peste Someș. Lucrările, care se estimează a fi finalizate la mijlocul anului 2022, cuprind și relocarea rețelelor care însoțesc actuala punte, iar până la finalizarea lucrărilor, constructorul a decis închiderea punții, din motive de siguranță.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut