Constrîngerile globalizării şi schimbarea echilibrului geopolitic – marile teme absente din campania lui Sarkozy şi Hollande

Financial Times

Ceea ce frapează din exterior cu privire la alegerile prezidenţiale din Franţa este presupunerea – mulţi ar spune pretextul – că Franţa este o insulă. Uitaţi de restul lumii – statele emergente din Asia, criza din zona euro, superioritatea Germaniei în Europa…

A spune că alegătorii nu îl plac prea mult pe Sarkozy este un adevăr pe jumătate. Pentru unii este vorba de ostentaţie, pentru alţii de faptul că nu a făcut niciodată parte din establishment. Franţa este o monarhie în haine republicane. Preşedintele – s-a spus în reuniuni ale elitei pariziene – nu a absolvit École Nationale d’Administration. Mai rău, are pregătire de avocat. O fi Hollande de stînga, dar cel puţin este un om educat, gîndesc unii francezi.

Aversiunea lui Hollande faţă de plutocraţii finanţelor pare suficient de autentică, dar, în aceste zile, astfel de sentimente sînt împărtăşite pe larg în spectrul politic. La fel ca şi promisiunea de a îmblînzi excesele băncilor. O rată de top a impozitului pe venit de 75% poate merge un pic mai departe, dar oare există vreun politician de orice culoare care să vrea să fie de partea finanţiştilor?

Populismul pe traseul campaniei este un lucru. Oare, odată instalat la preşedinţie, va face Hollande un salt serios spre stînga, pentru a o rupe cu disciplina economică impusă Europei de Angela Merkel? Sau, după o dispută iniţială cu Berlinul, va merge el, pe urmele lui François Mitterrand, înapoi la centru?

Desigur, preşedintele îşi are propriul bagaj de contradicţii. A făcut mai mult decît este creditat uneori pentru a moderniza economia Franţei. Nu e lucru uşor să creşti vîrsta de pensionare la 62 de ani. O mare parte din manifestul său economic a fost un apel pentru ca Franţa să fie la nivelul competitivităţii şi flexibilităţii germane. Pe de alta parte, impulsul mercantilist este adînc înrădăcinat în Franţa. Sarkozy vrea un act de tipul “cumpăraţi produse europene” pentru a ţine la distanţă importurile mai ieftine din China. Vrea de asemenea să pună mai multe lacăte pe uşile spaţiului Schengen.

În ceea ce-i priveşte, Sarkozy şi Hollande conspiră să întoarcă spatele lumii. Ceea ce lipseşte din campania lor este chiar şi cel mai palid licăr de recunoaştere a constrîngerilor impuse de globalizare şi de schimbarea echilibrului geopolitic.

Realitatea incomodă este că strategia pentru influenţă urmărită de Franţa de la mijlocul anilor 1950 şi-a epuizat rezervele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Marea Britanie. În urma dezastrului Suez, Franţa a văzut leadershipul Europei ca instrument de influenţă internaţională. Marea Britanie s-a gîndit că ar putea juca rolul consilierului diplomatic şi filosofic înţelept pentru autoritatea arogantă şi novice a SUA.

Ambele ţări au fost depăşite de evenimente. Pretextul că Franţa este egala Germaniei a fost aruncat în aer de criza zonei euro. Opţiunea Palatului Elysée este acum între a fi de acord cu Berlinul sau a conduce sudul Europei de categoria a doua. Nu există strateg politic francez care să nu aleagă prima opţiune. Dar supunerea în faţa Germaniei nu va fi uşoară. Focalizarea interesului geostrategic american s-a mutat spre Asia. Primirea bună pe care o rezervă încă Washingtonul premierilor britanici este mai mult un substitut decît un indiciu de influenţă.

Adevărul incomod este că cele două mari puteri de odinioară au scăpat ancora. Mai devreme sau mai tîrziu vor trebui să navigheze pe o rută mai modestă. Dar acestea sînt lucruri ce nu pot fi spuse în timpul alegerilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.