Consiliul local Cluj-Napoca şi-a desemnat reprezentantul în AGA de la “U” Cluj

Consilierii locali clujeni s-au reunit, ieri, în şedinţă de îndată pentru a-şi desemna reprezentantul în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Clubul Universitatea Cluj

Astfel, în cadrul şedinţei aleşii locali l-au votat pe democrat liberalul Constantin Tomoş să reprezinte municipalitatea în acest for. Întîlnirea acţionarilor de la ‘’U’’ Cluj a avut loc ieri, iar principala discuţie a fost legată de majorarea de capital a clubului.

Consilierii locali clujeni au stabilit însă ca municipalitatea să nu participe la majorarea de capital, motiv pentru care ponderea acţiunilor autorităţilor locale la ‘’U’’ Cluj ar urma să scadă de la 0,82% la 0,01%. Municipalitatea clujeană deţine acţiuni şi la clubul de fotbal finanţat de Paszkany Zoltan Arpad, iar potrivit legii, nu e legal ca un deliberativ local să deţină acţiuni la două cluburi. “Ar trebui să vedem pe cine sprijinim şi să ne retragem sau nu de la unul dintre cluburi”, a declarat consilierul local PNL, Cristina Borza.

Liderul consilierilor locali PDL, Radu Moisin, a spus că se aşteaptă modificarea legii în sensul de a permite deliberativului să deţină în continuare acţiuni la mai mult de un club de fotbal. El a mai precizat că în momentul de faţă Primăria nu poate alege între cele două cluburi de fotbal, “pentru că ambele sînt foarte importante pentru oraş”.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.