Consiliul Județean Cluj continuă campania de prevenire și depistare precoce a cancerului

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca va desfășura, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, noi activități de testare pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de sân și a celui de col uterin, la Cluj Arena.

Având în vedere succesul pe care l-au înregistrat activitățile de testare derulate la stadion în primăvara acestui an, continuăm să sprijinim implementarea acestor proiecte, benefice pentru cetățeni. Încurajăm doamnele să acorde prioritate sănătății și să profite de aceste facilități, acordate în mod gratuit de către specialiști”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Astfel, unitatea mobilă pentru realizarea mamografiilor gratuite va staționa la Cluj Arena în perioada 1-2 septembrie, respectiv 4-8 septembrie, în intervalul orar 08.00-19.00.

Acțiunile de testare mamografică se adresează femeilor care locuiesc în județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj și care au vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani. Programările se efectuează la numărul de telefon 0758.621.395, de luni până vineri, între orele 08.00 și 17.00.

De asemenea, testările pentru cancerul de col uterin vor fi realizate în perioada 4-8 septembrie, între orele 14.00-19.00. Programările pot fi efectuate la numărul de telefon 0215.277.598. Doamnele care au programare au prioritate, dar orice beneficiară eligibilă e binevenită!

Și în acest caz sunt vizate doamnele care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani (și care nu au efectuat deja acest test în cadrul proiectului).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut