Consiliul Judeţean Cluj a alocat peste 4,4 milioane lei primăriilor din judeţ

Cons Jud CjConsilierii judeţeni clujeni, reuniţi ieri în şedinţă ordinară, au aprobat alocarea către primăriile din judeţ a peste 4.400.000 lei proveniţi din cota de 20 la sută din impozitul pe venit. Alocările acestor sume s-au făcut în funcţie de necesităţile fiecărei primării şi de importanţa proiectelor pe care le au în derulare.

Potrivit hotărîrii adoptate, la Turda au fost alocaţi 50.000 lei, care vor fi folosiţi pentru modernizarea unor străzi şi a podului de peste Arieş. La Cîmpia Turzii au fost daţi 82.000 lei pentru reparaţii la Palatul Cultural Ionel Floasiu. Dejul va primi 300.000 lei pentru reparaţii de drumuri, iar Gherla 106.000 lei pentru modernizare străzi. Huedinul va beneficia de 50.000 pentru sistemul de încălzire la Grupul Şcolar Vlădeasa.

La comune, cei mai mulţi bani au ajuns la Moldoveneşti. Aici au fost alocaţi 121.000 lei, care vor fi folosiţi la asfaltări de drumuri în comună. Totodată, la Ţaga au fost alocaţi 108.000 lei pentru pietruire drumuri comunale. Consilierii democrat liberali clujeni au contestat însă modul în care au fost alocaţi banii pentru administraţiile locale din judeţ. În semn de protest, aceştia au părăsit şedinţa forului deliberativ clujean, motivînd că nu au fost lăsaţi să propună amendament la proiectul de hotărîre privind alocările de sume. Consilierul PDL Alexandru Coroian a atras atenţia că oraşul Huedin a fost nedreptăţit în privinţa alocărilor de fonduri. El a arătat că Huedinul trebuia să primească mai mulţi bani pentru a putea continua proiectul privind introducerea reţelei de gaz în oraş. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au spus că la Huedin s-au alocat bani pentru a se putea finaliza sistemul de încălzire la şcoală şi nu se ajunge în situaţia de a-i lăsa pe copii să înveţe în frig.

Tot ieri, consilierii judeţeni clujeni au aprobat încheierea unui contract de asociere între Judeţul Cluj, municipiile Turda şi Cîmpia Turzii şi comunele Sănduleşti, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos şi Tureni pentru a pune în valoare ariile naturale protejate Cheile Turzii şi Cheile Turenilor.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.