Consiliul Elevilor: „Suntem martorii unor decizii incerte”

Consiliului Naţional al Elevilor consideră măsura de a menţine şcolile deschise în localităţile cu incidenţă a infectărilor sub 3 la mia de locuitori ca fiind necesară, dar insuficientă, având în vedere că redeschiderea şcolilor cu prezenţă fizică ar trebui să impună şi o serie de măsuri de prevenţie şi de protecţie suplimentare, cum ar fi testarea periodică a tuturor elevilor şi profesorilor, despre care încă nu se ştie „nimic clar”.

„Suntem martorii unor decizii incerte: azi se anunţă ceva diferit de ieri, mâine nu se ştie cum va mai fi! Avem un cadru legal şubred, care e modificat fără o bază sanitară, fără recomandări din partea experţilor în domeniu, fără a asculta nevoile exprimate de reprezentanţii beneficiarilor. Condamnăm atitudinile autorităţilor, care au datoria de a asigura un cadru legal predictibil şi coerent”, declară Silviu Morcan, preşedintele organizaţiei, conform unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Consiliul a susţinut, în urmă cu puţin timp, necesitatea dezvoltării unui algoritm în baza căruia şcolile să decidă în ce format vor continua cursurile, luând în calcul mai mulţi factori: infrastructura sanitară, capacitatea de testare şi de menţinere a distanţării fizice, situaţia persoanelor care folosesc transportul în comun, supraaglomerarea claselor etc.

„Deşi Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia decidenţilor în repetate rânduri asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educaţional, decidenţii continuă să ia decizii peste noapte, luând pe nepregătite toţi actorii implicaţi. Astfel, conform declaraţiei ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, unităţile de învăţământ vor putea desfăşura orele cu prezenţă fizică în cazul în care rata incidenţei într-o localitate nu depăşeşte 3 la mia de locuitori, fără referinţă la rata de vaccinare a personalului angajat din şcoli, aşa cum era prevăzut iniţial în ordinul comun”, se arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut